Banca Transilvania cere suplimentarea plafonului pentru „Prima Casă”

Banca Transilvania cere suplimentarea plafonului pentru „Prima Casă”
Publicat de CAPITAL la 20 septembrie 2009, 14:57

Banca Transilvania va solicita Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri suplimentarea plafonului aprobat pentru acordarea de credite în cadrul programului „Prima Casă” la 25 milioane euro, a declarat directorul pentru retail al instituţiei, Gabriela Nistor, citată de Mediafax.”Am decis să solicităm suplimentarea plafonului la 25 milioane de euro. Cu cererile şi dosarele pe care le avem în lucru suntem aproape de acest nivel”, a afirmat Nistor.Ea a afirmat, pe 10 septem

Banca Transilvania va solicita Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri suplimentarea plafonului aprobat pentru acordarea de credite în cadrul programului „Prima Casă” la 25 milioane euro, a declarat directorul pentru retail al instituţiei, Gabriela Nistor, citată de Mediafax.

„Am decis să solicităm suplimentarea plafonului la 25 milioane de euro. Cu cererile şi dosarele pe care le avem în lucru suntem aproape de acest nivel”, a afirmat Nistor.

Ea a afirmat, pe 10 septembrie, că Banca Transilvania are în lucru dosare pentru „Prima Casă” în sumă egală cu plafonul aprobat de FNGIMM, de 17,1 milioane euro, şi că va analiza posibilitatea de a cere majorarea cotei alocate.

Banca Transilvania a cerut iniţial un plafon de 25 de milioane de euro pentru a acorda credite în cadrul programului guvernamental. Totuşi, valoarea totală a ofertelor depuse de bănci a însumat 1,46 miliarde euro, depăşind plafonul maxim de garantare stabilit de Guvern de un miliard de euro, şi astfel s-a decis distribuirea pro-rata a sumelor limită de garantare pentru fiecare instituţie.

Potrivit datelor prezentate de FNGCIMM, valoarea solicitărilor de garantare primite de instituţie până luni reprezenta 12,5% din plafonul stabilit de Guvern pentru „Prima Casă”, iar unele bănci participante au utilizat peste 70% din plafonul alocat.

Cele mai active patru bănci, respectiv BRD, BCR, Banca Transilvania şi Alpha Bank, cumuleau circa 85% din valoarea totală a solicitărilor de garantare.

SURSA: Mediafax

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.