Avocata Mihaela Lupu, cu aproape 3 ani de închisoare executați: „Am fost ținută în sutien și în chiloți în zăpadă nouă ore… Bănuiesc că mai sunt colegi care trec prin situația mea. Vă rog frumos și vă implor: nu aruncați cu pietre în ei! Ajutați-i” (video)

La Congresul UNBR, avocata Mihaela Lupu a relatat experiența sa după condamnarea pentru fapte pentru care ulterior a fost achitată. În fața avocaților reuniți la eveniment, aceasta a descris abuzurile pe care susține că le-a îndurat și a cerut mai mult sprijin pentru colegii aflați în situații similare.

Suferința prin care a trecut avocata Mihaela Lupu

La Congresul UNBR a fost invitată să vorbească avocata Mihaela Lupu (fostă Bodîrlău), care a relatat experiența sa dramatică după ce a executat aproape trei ani de închisoare pentru fapte pentru care, ulterior, a fost achitată în urma unei revizuiri, instanța reținând că „fapta nu există”.

În discursul său, Mihaela Lupu a descris atât modul în care a fost anchetată și judecată, cât și condițiile și tratamentul pe care susține că le-a îndurat în penitenciar. Mesajul central al intervenției sale a fost un apel adresat conducerii UNBR și barourilor din țară: să ofere sprijin avocaților care ajung în situații similare și să nu îi lase singuri în fața unor eventuale abuzuri.

Avocata a afirmat că, în anul 2014, a fost supusă unei anchete penale rapide, desfășurate pe parcursul a 18 zile, după ce a refuzat să semneze denunțuri împotriva unor magistrați și avocați despre care spune că nu avea cunoștință să fi săvârșit vreo faptă penală. Potrivit acesteia, procurorul de caz i-ar fi transmis că dosarul său îi va favoriza avansarea profesională, lucru care s-ar fi și întâmplat ulterior.

Lupu a declarat că a fost trimisă în judecată pentru trafic de influență și șantaj și că, deși a sperat că instanțele vor constata nevinovăția sa, a fost condamnată. Ea a susținut că, după ani de procese și demersuri judiciare, au fost pronunțate hotărâri care au constatat că anumite probe, inclusiv interceptări și înregistrări realizate în cadrul DNA Constanța, au fost falsificate sau trucate. Totuși, persoanele pe care le-a reclamat nu au mai putut fi trase la răspundere penală deoarece faptele s-au prescris.

Referindu-se la perioada detenției, avocata a descris-o ca fiind extrem de dificilă. Ea a afirmat că a fost supusă unor presiuni și tratamente degradante și că, la un moment dat, i s-ar fi comunicat un diagnostic de cancer în stadiu terminal, în baza căruia urma să fie supusă chimioterapiei. Considerând că este victima unui abuz, a refuzat tratamentul și a intrat în greva foamei.

De asemenea, Mihaela Lupu a susținut că, după condamnare, au continuat presiunile asupra sa și asupra unor persoane care au încercat să clarifice situația juridică a dosarului. Ea a menționat cazul fostei procuroare Adina Petrescu, despre care a afirmat că ar fi fost la rândul ei supusă unor represalii pentru că a încercat să investigheze circumstanțele cauzei.

În intervenția sa, avocata a ținut să le mulțumească celor trei avocați care au sprijinit-o constant în perioada detenției și a proceselor: Ion Cazacu, Adrian Brișcan și Marian Pâcleșan. Ea a subliniat că aceștia nu i-au fost doar apărători, ci și prieteni și susținători într-o perioadă extrem de grea.

Un alt punct important al discursului a fost critica lipsei de solidaritate din partea unor structuri profesionale. Mihaela Lupu a povestit că a trimis mai multe scrisori către conducerea Baroului București, solicitând sprijin atât pentru ea, cât și pentru alți avocați aflați în situații dificile, însă nu a primit niciun răspuns. Din acest motiv, ea a făcut un apel către întreaga profesie să manifeste mai multă empatie și sprijin față de colegii aflați în dificultate.

În încheiere, avocata a transmis că nu urmărește răzbunare și nici beneficii personale. Ea a afirmat că cei 12 ani pierduți în lupta pentru a-și demonstra nevinovăția nu îi mai pot fi redați și că nicio despăgubire nu poate compensa suferințele trăite de ea și de familia sa. Singura sa dorință este ca alți avocați să nu mai treacă prin experiențe similare și ca organizațiile profesionale să reacționeze prompt atunci când unul dintre membrii lor se confruntă cu probleme grave.

La finalul discursului, Mihaela Lupu a fost aplaudată de întreaga sală.

Discursul avocatei Mihaela Lupu la Congresul UNBR

„O să vă povestesc pe scurt nu povestea vieții mele; este povestea carierei mele. Este ca și cum aș trage un semnal de alarmă: vă rog să aveți grijă de colegii care pot trece prin ceea ce am trecut eu. Am avut parte în 2014 de o urmărire penală de 18 zile, întrucât nu am dorit să formulez și să semnez niște denunțuri împotriva a trei magistrați de la Curtea de Apel Constanța, doi magistrați de la de la Înalta Curte, precum și câțiva colegi avocați din Constanța și București. Posibil ca acei colegi avocați să fie chiar în sală la ora actuală. Nu am făcut-o pentru că nu cunosc, nu am cunoscut și nu am cunoștință ca magistrații indicați, precum și colegii avocați să fi săvârșit fapte pe care le voia procurorul de la Constanța.

Din păcate, la momentul respectiv, exact cum a spus procurorul, pe dosarul meu și al colegului meu el urma să avanseze – lucru care s-a și întâmplat.

Am crezut, ajungând la Curtea de Apel București, că voi avea parte de un magistrat care se va apleca asupra acestui dosar și va constata că nu am săvârșit niciun fel de infracțiune – respectiv o infracțiune de trafic de influență și o infracțiune de santaj reținute de către DNA Constanța.

De la data reținerii mele până astăzi au trecut 12 ani. Am formulat plângeri penale împotriva procurorului, comisarului și a denunțătorului. Din păcate, faptele penale săvârșite de aceștia s-au prescris. Am o decizie definitivă dată de Înalta Curte, în care a constatat așa: s-a distrus clasare pentru procurorul Bodean Andrei, clasare pentru comisar, clasare pentru doamna judecător Găină Veronica de la Curtea de Apel București pentru că s-au prescris faptele penale, dar s-a constatat că interceptările, filmările făcute la adresa mea au fost trucate, falsificate în cadrul structurii teritoriale DNA Constanța. Lucruri pe care le-am evidențiat de la bun început.

Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut o sentință prin care am primit 5 ani și, pentru a-mi închide gura, au redus-o la 4 ani. Am considerat la Înalta Curte că voi fi judecată de o doamnă judecător care apare și este edilul justiției, să spunem (Aida Popa), și că știe procedura. Am avut doar o opinie separată a unui domn judecător Ilie (n.r. Aurel-Gheorghe Ilie), care a fost de achitare totală.

Nu s-a terminat coșmarul meu după condamnare. Am fost introdusă în arest și mi s-a făcut un recurs în casație, făcut și semnat de doamna Kovesi, în care era spus așa: ca să-mi bag mințile în cap, solicită pentru mine pedeapsa de 5 ani, că n-am înțeles nimic din actul de justiție. Matei Ionuț a respins acest recurs în casație.

(…)

Vreau să vă spun așa: din păcate, avocații în penitenciar (în care sunt trimiși nevinovați) nu au un regim aparte. De exemplu, eu, pentru că îndrăzneam să vin ca parte vătămată în dosar, a trebuit să tac. Și, ca să tac, mi s-a pus un diagnostic de cancer în fază terminală, iar în ianuarie 2018 am fost introdusă cu forța la Penitenciarul Rahova, pentru a mi se face două puncte de chimioterapie. Atunci am zis: ori ei, ori eu, că oricum mă vor omorî. Am luat un cuțit de la ginecologie și am spus: ‘Ori voi mă omorâți, ori eu mă omor; oricum mor’. Am fost lăsată în pace și sunt trecută ca refuz de hrană și refuz de tratament.

După trei zile, am fost dusă la Târgșor. Am fost în dubă cu defunctul și regretatul judecător Mustață. Vă pot spune că eu am fost dusă cu mascații alături de el, cu cătușe și exact același lucru: ‘dacă te întorci tu sau domnul Mustață, zboară cheia’. Cam ăsta a fost traseul în penitenciar.

Nu s-au potolit aici. Pentru că a fost un procuror de la Parchetul General care a îndrăznit să facă lumină în acest dosar și să descopere adevărații vinovați pentru ceea ce mi s-a întâmplat mie și colegului meu, acest procuror a fost târât în același malaxor cu mine. Este vorba de doamna Petrescu (n.r. fosta procuroare Adina Petrescu). Eu alături de ea am avut șapte dosare de trafic de droguri, în sensul că în momentul în care eram dusă cu duba de la penitenciar la Parchetul General, domnul comandant de penitenciar a spus că doamna Petrescu îmi dă mie doguri să le introduc în penitenciar, precum și sistem audio-video să-i înregistrez pentru abuzurile făcute. Și am avut aceste dosare în care am obținut clasare, dar toate acestea s-au făcut pentru a închide gura acestui magistrat care avea curajul să facă lumină în acest dosar.

(…)

Am reușit și vă pot spune că am fost una dintre norocoase, pentru că alături de mine în acest calvar am avut trei avocați care nu mi-au fost doar avocați; mi-au fost prieteni, mi-au fost frați, au suportat alături de mine: pe domnul Ion Cazacu, Adi Briscan și Marian Pâcleșan. Nu sunt niște nume celebre, dar au stat după mine și au venit oricând și la orice oră după mine în penitenciar.

N-am să vă povestesc că opt luni de zile n-am avut voie să-mi văd copilul, că am avut 18 rapoarte, că am fost ținută în sutien și în chiloți în zăpadă nouă ore, să-mi bag mințile în cap.

Toate aceste lucruri le-am scris. Și am să mă adresez acum vechii conduceri a Baorului București, că am îndrăznit în 2020, când Robert Roșu a fost arestat, să fac o scrisoare în care să le cer un singur ajutor: să aibă grijă ca Robert Roșu să nu treacă prin ceea ce am trecut eu și, totodată, le-am făcut o scrisoare că îi rog – pentru că dosarul meu era la SIIJ și nu mai eram decât o simplă condamnată – să mă susțină ca acel dosar să se soluționeze mai repede și să fie trimis în judecată. Ceea ce v-am povestit dumneavoastră și mult mai amplu am trecut în acele scrisori. Din păcate (și regret amarnic), n-am primit niciun răspuns. Bănuiesc că aici sau în toate barourile mai sunt colegi care trec prin situația mea. Vă rog frumos și vă implor: nu mai aruncați cu pietre în ei! Nu contează. Înainte de a fi avocat, înainte de a ne uita în buzunar și a ne uita la colegul câți bani a făcut, este un om. Are o familie, are un copil care suferă.

Eu am fost una dintre ei. N-am deranjat pe nimeni, n-am deranjat Baroul, am fost o plătitoare de taxe, n-am cerut funcții și nu mă interesează nici în prezent. Mă interesează doar un singur lucru: să nu mai pățească nimeni. Pentru mine nu se mai poate întâmpla nimic. Am o decizie în care s-a constatat că fapta nu există (într-adevăr: nu este definitivă), am o decizie definitivă în care s-a constatat că aceștia au fabricat aceste probe, dar puteți de acum încolo să faceți ceva. Eu am avut în sala de judecată ofițer SRI, l-am ridicat și judecătorul a spus că în ședință publică, când s-a legitimat domnul ofițer SRI…

(…)

Eu mulțumesc lui Dumnezeu că au trecut, le mulțumesc celor care au fost lângă mine, mulțumesc că acum am fost ascultată, mulțumesc conducerii Baroului și consilierilor Baroului pentru ceea ce au făcut acum, precum și UNBR-ului, și asta este doar o simplă rugăminte a mea: vă rog pentru colegi: ajutați-i! Chiar dacă dumneavoastră considerați în sinea dumneavoastră că sunt vinovați, ajutați-i și nu spuneți în fața magistraților că sunt vinovați! Certați-i pe ei între patru ochi și susțineți-i atât cât puteți! Și vă mai pot spune că în momentul în care un avocat care nu este avocatul tău în dosar te caută la penitenciar, acea conducere a penitenciarului nu-ți mai face rău, nu-ți mai face absolut nimic. Deci te lasă în pace, pentru că spune: ‘de asta sau de ăla se interesează cineva’.

(…)

Sunt un caz aparte, sunt un caz norocos, pentru că am ieșit sănătoasă din acel penitenciar în care am executat 2 ani și 9 luni.

(…)

Deci puteți face ceva: puteți susține niște colegi, puteți schimba ceva, pentru că nu suntem 500, nu suntem 100; suntem 10.000! În momentul în care un magistrat este terfelit de un avocat prin instanță, imediat CSM-ul apare și îl apără. Faceți același lucru și dumneavoastră! Puteți, se poate face.

Vă mulțumesc. Nu am venit să trag pe nimeni de urechi, nu doresc nimic. Am venit doar să rog ca de acum să puteți face ceva pentru actualii colegi și pentru cei care pot avea probleme. Este singurul lucru pe care l-am rugat și îl doresc. Deci în rest nu doresc absolut nimic. V-am spus: pentru mine nu există nicio reparație – nici morală, nici materială. 12 ani nu mi-i dă nimeni, iar material niciun ban nu poate unei mame să-i dea lipsa de lângă copilul ei lăsat la doi ani și jumătate și care a fost încercată să facă niște doze de chimioterapie. Sunt lucruri care nu se șterg”.