Avertisment DNSC privind donațiile online și riscurile din perioada sărbătorilor
Directoratul Național de Securitate Cibernetică anunță că în preajma sărbătorilor se intensifică tentativele de fraudă care folosesc cauzele umanitare drept pretext.
Atacatorii creează site-uri care copiază ONG-uri reale, folosesc mesaje emoționale și încearcă să convingă oamenii să doneze rapid. Scopul lor este să obțină bani și date personale, fără ca vreun ajutor să ajungă la destinatari.
DNSC atrage atenția că multe dintre aceste campanii imită vizual platforme cunoscute, ceea ce le face greu de identificat la prima vedere. Uneori se folosesc domenii aproape identice cu cele reale sau extensii neobișnuite, ceea ce poate semnala o tentativă de fraudă.
Instituția subliniază că linkurile distribuite prin e-mail, chat sau rețele sociale sunt o metodă frecventă prin care utilizatorii sunt redirecționați către pagini clonate.

Cum te protejezi de falsele ONG-uri
Specialiștii DNSC recomandă verificarea atentă a oricărei organizații înainte de a dona. Datele clare de contact, înregistrarea oficială și plata prin platforme sigure sunt elemente esențiale. Transferurile către conturi personale ar trebui evitate, întrucât acestea sunt un indicator frecvent al fraudelor.
O altă metodă folosită de atacatori este presiunea de timp. Mesaje de tipul „donează acum” sau „nu rata șansa” sunt concepute pentru a forța o reacție impulsivă și pentru a reduce vigilența utilizatorului. DNSC și InfoCons recomandă ca orice campanie suspectă să fie raportată pe platformele pnrisc.dnsc.ro și infocons.ro.
Potrivit DNSC, colaborarea cu InfoCons are ca obiectiv sprijinirea cetățenilor prin informare corectă și prin măsuri de prevenție în zona de securitate cibernetică. Instituțiile transmit că aceste recomandări îi pot ajuta pe oameni să doneze în siguranță și să evite capcanele din mediul online în sezonul sărbătorilor.
„În perioada sărbătorilor, multe persoane aleg să doneze pentru cauze umanitare. Din păcate, atacatorii cibernetici profită de acest context și creează campanii de donații false, site-uri care imită ONG-uri cunoscute sau mesaje emoționale menite să determine donații rapide.
Scopul acestora? Obținerea banilor și a datelor tale, fără ca donația să ajungă vreodată la beneficiarii reali.
Cum te protejezi atunci când donezi online:
– Verifică dacă organizația este reală și înregistrată oficial; caută date de contact clare și transparente.
– Analizează cu atenție domeniul web, diferențele subtile în nume sau extensii ciudate sunt semne de fraudă.
– Evită linkurile primite prin e-mail, chat sau social media; acestea pot duce către pagini clonate.
– Donează doar prin platforme oficiale și metode de plată sigure; evită transferurile către conturi personale.
– Fii precaut cu campaniile care pun presiune de timp („donează acum!”, „nu rata șansa!”).
– Raportează site-urile sau campaniile suspecte pe pnrisc.dnsc.ro și infocons.ro.DNSC și InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor colaborează pentru protecția consumatorilor de cybersecurity, sprijinind cetățenii să se informeze corect și să se protejeze online, astfel încât să se bucure de sărbători în siguranță”, transmite Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) într-o postare pe Facebook.