Atacatorii Capitoliului nu sunt iertați: Viitorul procuror general al SUA a anunțat deja care sunt intențiile sale.

Cel puţin 230 de persoane au fost deja inculpate pentru implicarea lor în atacul violent asupra Congresului american şi anchetatorii vizează alte sute de indivizi.

Atacatorii Capitoliului nu sunt iertați. Justiția își va spune cuvântul

Judecătorul Merrick Garland, desemnat procuror general al SUA de către preşedintele Joe Biden, se angajează să-i aducă în faţa justiţiei pe susţinătorii lui Donald Trump care au atacat Capitoliul în 6 ianuarie şi să garanteze ‘independenţa’ justiţiei, relatează publicaţia online La Presse.ca.

‘Voi conduce procedurile judiciare împotriva adepţilor supremaţiei albe şi a altor persoane care au luat parte la asaltul asupra Capitoliului în 6 ianuarie’, va afirma Garland în discursul pe care urmează să-l rostească în timpul audierii sale, luni şi marţi, în faţa senatorilor, care vor decide confirmarea sa la conducerea Departamentului Justiţiei, conform unor extrase din acest text apărute în presă.

Magistratul de 68 de ani promite de asemenea să ‘apere independenţa’ departamentului său de ‘influenţe partizane’, în special prin crearea unor reguli clare pentru efectuarea anchetelor federale şi printr-o reglementare strictă a comunicării cu Casa Albă.

Preferatul lui Obama

Considerat un progresist moderat, Merrick Garland insistă, de asemenea, asupra importanţa luptei împotriva inegalităţilor juridice cu care se confruntă reprezentanţii minorităţilor etnice din Statele Unite.

Preşedinte al Curţii de Apel din Washington, Garland fusese desemnat de Barack Obama în urmă cu cinci ani pentru funcţia de judecător la Curtea Supremă, dar senatorii republicani i-au blocat atunci nominalizarea, aminteşte La Presse.ca.

Trebuie precizat că ziua de 6 ianuarie 2021 a rămas în istorie ca una din cele mai tulburătoare din istoria SUA, în condițiile în care cei mai înalți reprezentanți ai democrației americane, aleșii poporului, s-au văzut puși în pericol de pătrunderea în Capitoliu a protestatarilor considerați a fi suporterii lui Donald Trump.