Procesul de emitere a poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor ar putea să înceapă spre finele primului trimestru al acestui an, dacă Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) va încheia contractul de reasigurare, potrivit directorului general al PAID, Marius Bulugea.

„Fără reasigurător, fără un contract de reasigurare, PAID nu poate să înceapă să emită poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor. În cursul acestei săpătmâni, PAID va publica anunţul de participare destinat brokerilor de reasigurare. Dacă procesul de negociere nu va întâmpina dificultăţi, contractul de reasigurare ar putea fi semnat până la finele primului trimestru, iar PAID va putea să emită poliţele de asigurare”, a afirmat Bulugea, citat de Mediafax.

Legea 260 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost adoptată în noiembrie 2008. La acea vreme, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au anunţat că obligativitatea asigurării locuinţei va deveni efectivă la 1 iulie 2009, termen decalat pentru 1 ianuarie 2010, principalul motiv al întârzierii fiind neconstituirea PAID.

Valoarea maximă asigurată: 20.000 euro

În octombrie 2009, preşedintele Consiliului de Administraţie al PAID, Constantin Toma, a declarat că obligativitatea asigurării locuinţei va deveni efectivă la 1 iulie 2010, termen condiţionat de dezvoltarea unui sistem informatic pentru gestionarea celor aproape 8,5 milioane de contracte aferente fondului locativ naţional.

Conform legislaţiei, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă, între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe nu va depăşi 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro.

Nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.

SURSA: Mediafax