ARMO acuză ANSVSA de generalizări care afectează comerțul online: Nu poți pune la grămadă operatorii autorizați cu cei ilegali
SURSA FOTO: Dreamstime - Cumpărături
Asociația Română a Magazinelor Online critică ferm mesajele transmise de ANSVSA privind riscurile alimentare din mediul online, susținând că declarațiile instituției induc în eroare publicul și afectează reputația unui sector care funcționează legal și investește în siguranța consumatorilor. ARMO cere autorităților să distingă clar între comercianții reglementați și vânzătorii neautorizați, proponând un dialog real pentru o informare corectă.
Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) reacționează ferm după anunțul ANSVSA
Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) reacționează ferm după ce ANSVSA a transmis public mesaje prin care sugera că achizițiile alimentare din mediul online ar implica riscuri semnificative pentru consumatori. Organizația consideră afirmațiile instituției drept nejustificate și „de natură să prezinte întregul sector al comerțului online într-o lumină negativă”, afectând credibilitatea unei industrii aflate în plină dezvoltare și care contribuie constant la economia digitală.
Potrivit ARMO, modul în care ANSVSA a formulat mesajele publice nu face distincția esențială între comercianții autorizați, care funcționează în baza unor reguli clare privind siguranța alimentelor, și persoanele care desfășoară activități neautorizate. Această omisiune, arată organizația, poate deforma percepția publică și „poate compromite în mod nedrept reputația unui sector care contribuie semnificativ la economia digitală din România și respectă normele legale”.
ARMO: Comerțul online reglementat respectă standardele impuse industriei alimentare
Asociația subliniază că magazinele online care operează legal dețin toate autorizațiile necesare și implementează proceduri stricte pentru păstrarea siguranței alimentare. În comunicat se arată că aceste companii asigură condiții adecvate de depozitare, transport și manipulare a produselor, inclusiv „controlul temperaturii pentru alimentele perisabile”, astfel încât consumatorii să primească produse conforme, în aceeași stare ca într-un magazin fizic.
Reprezentanții ARMO afirmă că, în timp ce membrii organizației investesc în tehnologii de trasabilitate și sisteme avansate de monitorizare a transportului, există pe piață operatori complet neautorizați, inclusiv persoane fizice care vând pe rețele sociale sau platforme informale, asupra cărora riscurile sunt reale. Tocmai aceștia ar trebui vizați în mod explicit de autorități, nu întreaga industrie online.
Problema platformelor extracomunitare, ignorată de autorități
ARMO remarcă și faptul că o parte semnificativă a concurenței din mediul online provine din afara Uniunii Europene, unde reglementările sunt mai permisive sau mai slab aplicate. În comunicat se menționează că „autoritățile nu analizează riscurile asociate produselor comercializate” pe astfel de platforme, deși acolo se află deseori punctele vulnerabile reale privind siguranța alimentelor.
Organizația atrage atenția că generalizarea mesajelor ANSVSA poate crea o percepție falsă în rândul consumatorilor, descurajându-i să utilizeze platformele românești care funcționează legal, în timp ce actorii neautorizați rămân în continuare ocoliti de controale și responsabilitate.
Invitație la dialog și solicitare de clarificări
În final, ARMO precizează că este deschisă „unui dialog constructiv” cu ANSVSA și alte instituții ale statului, pentru a contribui la o informare corectă a publicului și la combaterea eficientă a comerțului ilegal. Organizația consideră că pozițiile publice ale autorităților trebuie fundamentate pe date exacte și îndreptate către zonele unde apar efectiv riscuri pentru sănătatea consumatorilor.
ARMO își reafirmă angajamentul pentru „respectarea standardelor legale și protejarea intereselor consumatorilor”, subliniind că industria online reglementată reprezintă un partener de încredere pentru instituțiile statului, nu un factor de risc.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





