Consiliul Concurenţei are discuţii în momentul de faţă cu privire la modul în care va fi subvenţionat transportul de călători pe calea ferată în următorii ani, iar în viitor va trebui să aibă un cuvânt de spus în calculul taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la Zilele Feroviare.

„Sunt discuţii în momentul de faţă privind modul în care va fi subvenţionat transportul de călători pe calea ferată pentru următorii ani. E o fază intermediară cea în care suntem acum. Preocuparea noastră, a Consiliului Concurenţei, a guvernului în general, este să ne asigurăm: 1. că nu cheltuim prea mulţi bani, în linie cu cât poate să suporte bugetul subvenţiile pentru călători şi 2. trebuie să existe o formulă care e raţional economică, deci care nu costă prea mult şi în acelaşi timp este şi corectă faţă de diferiţi operatori care operează transportul de călători pe calea ferată”, a spus el.

Bogdan Chiriţoiu a atras atenţia că factorii implicaţi trebuie să se pregătească pentru momentul în care va trebui să se facă diferenţa între traseele profitabile şi cele neprofitabile din punct de vedere al acordării de subvenţie.

„Trebuie cu toţii să ne pregătim pentru momentul când va trebui să deschidem spre concurenţă şi acest sector, deci când vom ajunge să facem diferenţa între traseele profitabile, care poate nu necesită subvenţie sau o subvenţie mai mică şi traseele care sunt necesare social şi vor fi subvenţionate doar de la buget. Schimbarea asta nu se va face dintr-odată şi sunt de acord că nu e cazul ca România să fie campioana reformelor. Mai bine stăm şi vedem cum greşesc alţii şi învăţăm din ce fac bine şi ce fac prost alţii, dar trebuie să ne pregătim. Adică nu putem peste câţiva ani să fim în faza în care suntem acum şi să nu avem capacitatea să gestionăm genul ăsta de licitaţii pe nişte contracte”, a subliniat acesta.

În plus, Consiliul Concurenţei va fi implicat şi în stabilirea TUI-ului.

„Deci noi toţi, şi ministerul (Transporturilor – n. r.) şi diferitele structuri şi noi, Consiliul, trebuie să ne creştem capacitatea pentru a fi mai inteligenţi în reglementare. Pentru Consiliul Feroviar, care este în componenţa noastră, momentul adevărului va fi momentul în care vom fi implicaţi în stabilirea TUI-ului. Momentan noi ce facem? Noi suntem arbitrul pentru accesul la reţea, deci trebuie să ne asigurăm că există un acces nediscriminatoriu la reţeaua de cale ferată. În viitor va trebui să avem un cuvânt de spus în modul în care se calculează TUI-ul, adică preţul pe care îl plătesc operatorii pentru acces. Deci, avantajul pe care vi-l putem noi oferi dumneavoastră, întregului sector, e al unui arbitru corect şi independent. Deci, apelul meu către dumneavoastră este să aveţi încredere în obiectivitatea şi corectitudinea noastră”, a adăugat şeful autorităţii de concurenţă.

Te-ar putea interesa și: