Aplicația TikTok interzisă în SUA! Angajații guvernului nu mai au voie să o folosească
Senatul american a adoptat un proiect de lege în acest sens, care interzice oricărui angajat al Guvernului sau membrilor Congresului să instaleze sau să folosească aplicația pe dispozitivele primite de la stat. Legea se referă la orice aplicație dezvoltată de compania chineză ByteDance sau orice agenție deținută de ByteDance.
Aplicația TikTok, ce aparține grupului chinez ByteDance, va fi interzisă pe orice aparat furnizat de guvernul american angajaţilor săi sau membrilor Congresului, după ce Senatul SUA a adoptat joi în unanimitate un proiect de lege în acest sens, relatează AFP, citată de Agerpres.
„TikTok reprezintă un risc major pentru securitate şi nu îşi are locul pe aparatele guvernului”, a scris pe Twitter serviciul de presă al senatorului republican Josh Hawley, co-autor al textului.
După adoptarea sa în Senat, controlat de republicani, acest text urmează să fie aprobat de Camera Reprezentanţilor, cu majoritate democrată, pentru ca preşedintele Donald Trump să îl poată promulga.
Sunt însă și excepții de la această lege
Textul interzice angajaţilor guvernului american, dar şi ”aleşilor Congresului, angajaţilor Congresului sau responsabililor şi angajaţilor întreprinderilor publice” să descarce sau să utilizeze TikTok sau orice aplicaţie dezvoltată de ByteDance sau orice agenţie deţinută de ByteDance pe un aparat furnizat de Statele Unite sau de o agenţie guvernamentală”.
Singurele excepţii permise: activităţile legate de securitate cibernetică, informaţii sau aplicarea legii şi a măsurilor disciplinare.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat miercuri că Statele Unite doresc să interzică pe telefoanele americane nu numai aplicaţiile TikTok, ci şi alte aplicaţii chineze considerate ca fiind un risc pentru securitatea naţională.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





