Trump pune presiune pe chinezi. Au fost reluate negocierile pentru achiziția TikTok de către Microsoft
Conform celor transmise de Microsoft, compania americană anunță că au fost reluate negocierile pentru achiziția TikTok. Acestea continuă după o întâlnire dintre CEO-ul Microsoft Satya Nadella și președintele Donald Trump.
„După o discuție între CEO-ul Microsoft Satya Nadella și președintele Donald J. Trump, Microsoft este pregătită să continue discuțiile pentru a explora achiziția TikTok în Statele Unite”, este scris pe site-ul companiei americane.
Potrivit celor scrise, cele două părți ar putea ajunge la un acord până pe 15 septembrie.
Trebuie menționat că reluarea negocierilor are loc după ce şeful companiei, Satya Nadella şi preşedintele american, Donald Trump, s-au întâlnit iar CEO-ul Microsoft a primit undă verde pentru cumpărarea TikTok.
Discuțiile purtate cu ByteDance
Cel mai probabil, întâlnirea a fost una de urgenţă. Într-una din ieșirile sale publice, Donald Trump a spus presei de peste ocean că ar prefera blocarea TikTok, decât vânzarea acesteia.
Inițial, negocierile au fost suspendate de către Microsoft după ce Donald Trump a făcut acest anunț.
Trebuie menționat că negocierile dintre Microsoft și ByteDance aveau loc în secret de câteva săptămâni iar totul a ieșit la lumină după ce preşedintele Trump a anunţat că este iminentă blocarea TikTok în Statele Unite.
Declarația respectivă a fost, cel mai probabil, o formă de presiune la adresa chinezilor, pentru a accepta condiţiile Microsoft.
De asemenea, Microsoft invită acum şi alţi investitori americani să participe la tranzacţie şi să cumpere cote minoritare ale reprezentanţei din Statele Unite a platformei chinezeşti.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




