Potrivit unui studiu inter-pares (peer-reviewed), publicat în revista științifică Nature, oamenii de știință au descoperit că vaccinurile au indus o reacție imunitară puternică. Aceasta poate proteja împotriva Covid-19 ani de zile.

Anunţ despre Pfizer şi Moderna

Studiul întărește o cercetare anterioară, raportată pentru prima dată în mai, conform căreia persoanele care s-au recuperat după infecția cu Covid-19 și au fost vaccinat complet cu unul dintre vaccinurile pe bază de ARNm au un răspuns imunitar și mai puternic.

Studiul a arătat, de asemenea, că vaccinurile au produs niveluri ridicate de anticorpi neutralizanți care au fost eficienți împotriva a trei variante ale coronavirusului, inclusiv varianta Beta, care s-a dovedit că reduce eficacitatea vaccinurilor.

La aproape patru luni de la prima doză a oricărui vaccin, corpul are încă așa-numitele „centre germinale” în ganglionii limfatici, care antrenează efectiv celulele imune ale corpului pentru a proteja împotriva viitoarei infecții.

Potrivit noului studiu, acesta este un semn pozitiv, deoarece centrele germinale ating în mod normal vârful la una sau două săptămâni după vaccinare și apoi încep să scadă, scrie New York Times.

Producerea unei game mai largi de celule imune și timpi de antrenament mai lungi pentru aceste celule vor duce la o protecție mai robustă împotriva virusului și a oricăror variante care pot apărea.

Ce nu se știe

Domeniul de aplicare al studiului a fost limitat doar la cele două vaccinuri fabricate de Moderna și Pfizer-BioNTech. Nu a fost examinat și vaccinul Johnson & Johnson, cu doză unică. Unul dintre autorii studiului a declarat că se aștepta ca răspunsul imunitar din prima doză să fie mai puțin durabil.

De asemenea, studiul nu spune nimic despre eficiența vaccinului împotriva variantei Delta, care este mai transmisibilă decât alte variante.

CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel, a declarat că este posibil ca în viitor să fie necesare doze de rapel, atât pentru a consolida imunitatea, cât și pentru a proteja împotriva noilor mutații virale. Oficialii din domeniul sănătății publice, inclusiv dr. Anthony Fauci, au respins această idee.

Rezultatele acestui nou studiu sugerează practic că majoritatea persoanelor care s-a vaccinat cu unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARNm vor fi, probabil, protejate pe termen lung. Și nu vor avea nevoie de de o doză de rapel în curând.