Bomba zilei despre pensii! Cu cât ar putea pensia minimă să crească în România? Vești bune pentru pensionari

Așadar, potrivit Antena 3, cele două formațiuni politice au decis ca românii în vârstă să primească mai mulți bani la pensie. Aceasta ar putea fi majorată cu 200 de lei, de la 800 de lei cât este în prezent, la 1.000 de lei.

În urmă cu o zi, ministrul interimar al Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că o decizie în ceea ce privește majorările pensiilor a fost deja luată, subliniind că acest lucru se va întâmpla de la 1 ianuarie 2022. Raluca Turcan declarase că indexarea pensiilor se va face cu un procent între 6 și 12%.

”Începând de anul viitor, alocaţiile şi pensiile vor fi indexate, reformele sunt demarate. Indexarea pensiilor se va face cu 6-12%. (…) Am luat deja şi decizia de creştere a salariului minim, există un calendar, discuţiile tehnice continuă (…) Creşterea salariului minim începând de la 1 ianuarie 2022. Nu anunţăm concret procentul de creştere”, a declarat Raluca Turcan.

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a vorbit și el despre majorarea pensiilor, subliniind că impactul bugetar al tuturor măsurilor propuse de PSD este în jur de 26 de miliarde de lei şi că aceşti bani nu există, dar se poate opta spre o indexare a pensiilor cu 10-11%.

„Astăzi nu există aceşti bani. În schimb, putem să gândim aşa cum am anunţat şi noi: noi am anunţat o creştere la pensii iniţială de 7%, care era indexarea din 1 ianuarie, şi putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10 sau 11%, dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a mai afirmat el.

Secretarul general al PNL, ministrul interimar al Finanțelor Dan Vîlceanu, spune că propunerile privind aceste majorări trebuie să ţină cont de capacitatea bugetului de a le plăti, în condiţiile în care economia ţării se află deja într-un moment complicat.

„Ştiţi foarte bine că prima propunere (a PNL de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2022 – n.r.) a fost de 6%. Acum, în momentul în care am început negocierile cu Partidul Social Democrat, ei au propus 11%. În momentul în care vom avea o discuţie finalizată pe creşterea pensiilor, o să vă putem spune exact care este procentul”, a precizat Vîlceanu.

Negocierile dintre PNL și PSD continuă

În ceea ce privește negocierile dintre cele două formațiuni politice, acestea continuă și azi, 12 noiembrie. Este cea de-a treia zi de negocieri pe marginea programului guvernare, azi discutându-se pe teme Educației.

Social democrații doresc ca decizia de a închide școlile să fie la Consiliile de administrație, cu avizul DSP și ca școlile să fie deschise în format fizic, cu testare gratuită.

Mai mult decât atât, PSD dorește un sistem hibrid pentru școlile care nu îndeplinesc condițiile pentru cursuri în format fizic.