Așadar, Simona Halep a mărturisit în 2019 că timp de aproximativ doi ani a lucrat cu o doamnă psiholog. Terapia a avut un impact semnificativ asupra ei, iar sportiva a recunoscut că a învățat să-și accepte greșelile și să se aprecieze.

Astfel, terapia a contribuit la dezvoltarea abilității ei de a-și controla emoțiile pe teren, lucru care s-a dovedit a fi benefic pentru performanțele atinse.

Simona Halep a avut discuții confidențiale în timpul terapiei

„Lucrez cu o doamnă psiholog de aproape doi ani şi m-a învăţat nişte exerciţii pentru a trece peste aceste stări. M-a ajutat să mă accept aşa cum sunt, chiar dacă sunt o persoană emotivă. Și din momentul acela am început să îmi controlez emoţiile pe teren.

Am început să mă preţuiesc mai mult ca persoană, să mă apreciez mai mult când fac lucruri bune şi atunci când fac greşeli să le accept. Acum, acceptând greşeala, mi-e mai uşor să mă preţuiesc”, a spus în trecut Simona Halep, într-un interviu acordat pentru TVR.

Multe persoane o susțin pe sportiva din România și așteaptă cu sufletul la gura să o revadă pe teren

Simona Halep a fost audiată la finalul lunii iunie în cazul de dopaj și încă așteaptă verdictul din partea tribunalului Sports Resolutions. Chiar dacă decizia oficială nu a venit nici până în momentul de față, multe persoane o susțin pe sportiva din România și așteaptă cu sufletul la gura să o revadă pe teren.

Printre aceste persoane se află și Daniel Dobre, cel care a antrenat-o pentru Wimbledon 2019 și actual vicepreședinte al Federației Române de Tenis.

Daniel Dobre a subliniat recent că Simona Halep va reveni pe teren indiferent ce se va întâmpla. Specialistul este sigur că sportiva va mai juca, în contextul în care toată lumea știe că are „un mare respect pentru fair play în tenis”.

„N-am discutat cu ea de foarte mult timp. Am avut câteva mesaje și ea știe că toată lumea o susține. Așteptăm toți cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă, dar la cum o știu pe Simona va lupta până la capăt. Eu cred că va reveni mai puternică.

Sunt sigur că va mai juca indiferent ce se va întâmpla. Are toată susținerea noastră, noi toți o cunoaștem, știm că este curată, că are un mare respect pentru fair play în tenis. Este campioana noastră și va rămâne așa”, a declarat Daniel Dobre pentru GSP.