Oficialii americani din domeniul sănătății, au declarat luni, după ce s-au întâlnit cu reprezentanții producătorului de vaccinuri Pfizer, că americanii care au fost complet vaccinați nu mai trebuie să primească o a treia doză de vaccin, a spus un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane, potrivit Reuters.

Pfizer a declarat săptămâna trecută că intenționează să solicite autorităților de reglementare americane să autorizeze o a treia doză de rapel din vaccinul său anti-COVID-19, pe baza dovezilor unui risc mai mare de infecție la șase luni după inoculare și răspândirea variantei Delta foarte contagioase.

A treia doză de vaccin nu este necesară

Oficialii Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane al SUA au avut o întâlnire cu cei de la Pfizer cu privire la ultimele lor date preliminare privind vaccinările. Aceștia vor continua să discute când și dacă vor fi necesare doze de rapel în viitor, a spus purtătorul de cuvânt.

Pfizer a spus că intenționează să publice „date definitive”.

„Atât Pfizer, cât și guvernul SUA împărtășesc aceleași sentimente cu privire la combaterea virusului care provoacă COVID-19 și suntem de acord că datele științifice vor dicta următorii pași în procesul de reglementare riguroasă pe care îl urmăm „, a declarat purtătorul de cuvânt al Pfizer, Sharon Castillo.

Răspândirea variantei Delta, detectată pentru prima dată în India, este acum forma dominantă a noilor infecții cu coronavirus în multe țări. Acest lucru a ridicat îngrijorarea cu privire la cât de eficiente sunt vaccinurile disponibile pe piață. Mai mulți experți spun că o a treia doză de vaccin ar fi justificată dacă există o creștere substanțială a spitalizărilor sau a deceselor în rândul persoanelor vaccinate.

La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății a declarat luni că țările bogate nu ar trebui să comande doze de rapel pentru populațiile lor vaccinate, în timp ce alte țări nu au primit încă vaccinuri anti-COVID-19.

Sursă foto: Dreamstime