Schimbări importante în acordarea medicamentelor compensate. Violeta Alexandru anunță ce se va modifica

Fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu privire la cuantumul pensiei pentru acordarea medicamentelor compensate. Fostul ministru a spus că se dorește includerea pragurilor actuale până la care se pot acorda astfel de rețete. Violeta Alexandru anunță că aceste sume nu au erau actualizate

”Scurtă dar eficientă discuția cu Președintele CNAS, dl Adrian Gheorghe, din această dimineață. Secțiunile din SIUI care prezintă calitatea de (ne)asigurat și cuantumul pensiei pentru acordarea medicamentelor compensate pot și vor fi actualizate cu includerea pragurilor actuale până la care se pot acorda rețete compensate. Nu erau actualizate sumele.”, spune fostul ministru.

Medicii de familie nu vor mai trebuia să prezinte copia talonului de pensie

Violeta Alexandru a mai spus că se dorește ca medicii de familie să nu trebuiescă să prezinte copia talonului de pensie pentru a se verifica dacă rețeta compensată a fost emisă în mod corect. În cazul în care vor exista suspiciuni cu privire la aceste rețete, atunci se poate confrunta SIUI.

”Următorul pas, în cadrul verificărilor CNAS dar și ale Curții de Conturi să nu se mai ceară medicilor de familie copia talonului de pensie (ca atare nici medicii pensionarilor) pentru a verifica dacă rețeta compensată acordată a fost emisă în mod corect. Când este nevoie de verificări, se poate confrunta SIUI.”, spune Violeta Alexandru.

”Anumite reflexe vor dispărea mai greu”

În încheiere, fostul ministru a mai spus că nu va lăsa acest subiect până când nu va vedea că se fac schimbări în acest sens. Violeta Alexandru a precizat că anumite reflexe dispar greu, dar că lucrurile ar rămâne la fel dacă nu s-ar încerca o schimbare.

”Sigur că anumite reflexe vor dispărea mai greu dar dacă nu începem de undeva – pe principiul că la noi “așa s-a făcut mereu” – rămânem în epoca hârtiilor. Voi ține în atenție subiectul. Să văd eu că se face și atunci închid tema.”, spune fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea.