Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Daniel Funeriu prezintă apelul făcut de generalii din Franța. Mai exact, aceștia au constat un climat de nervozitate maximă care ar putea genera tensiuni în următoarea perioadă.

În documentul transmis de aceștia, se prezintă pericolul la care este expus Franța, dar și viața a milioane de persoane. În acest context, generalii francezi susțin că vor rămâne soldații țării și nu pot rămâne indiferenți la ceea ce se întâmplă în prezent.

„Într-un gest fără precedent generali la pensie din Franța (în număr semnificativ) au publicat un apel care te îngheață. Ei constată ceea ce orice cetățean observă cu ochiul liber. Nou este faptul că militari de carieră, întotdeauna rezervați când vine vorba de evenimente interne, iau cuvântul. Suprapunerea crizelor din ultimii 10 ani au produs în Franța un climat de nervozitate extremă, unii ar spune preinsurecțional. Eu încă sper în rațiune și lege, dar rațiunea îmi spune că vor veni vremuri foarte tulburi în următorii ani.

Mai jos apelul generalilor, într-o traducere ”pe repede înainte”. Fiecare să creadă ce vrea…

”Momentul este grav, Franța este în pericol, amenințată de mai multe pericole de moarte. Noi, care, chiar în retragere, rămânem soldați ai Franței, nu putem în circumstanțele actuale să rămânem indiferenți față de soarta frumoasei noastre țări.

Steagurile noastre tricolore nu sunt doar o bucată de pânză, ele simbolizează tradiția, de-a lungul veacurilor, a celor care, indiferent de culoarea pielii sau de credința lor, au servit Franța și și-au dat viața pentru aceasta. Pe aceste steaguri găsim în litere de aur cuvintele „Onoare și Patrie”.

Onoarea noastră se exprimă astăzi prin denunțarea dezintegrării care lovește patria noastră. Astăzi unii vorbesc despre rasism, indigenism și teorii decoloniale, dar prin acești termeni, tocmai războiul rasial este dorit de acești susținători fanatici și plini de ură. Ei disprețuiesc țara noastră, tradițiile, cultura ei și vor să o vadă dizolvându-se prin eliminarea trecutului și a istoriei sale. Astfel atacă, prin atacare statuilor, fostele glorii militare și civile, reanalizând cuvinte vechi de secole.

Dezintegrare care, cu islamismul și hoardele de suburbii, duce la ruperea mai multor parcele ale națiunii pentru a le transforma în teritorii supuse dogmelor contrare Constituției noastre”, se arată în postarea lui Daniel Funeriu.

Războiul civil va pune capăt acestui haos în creștere”

Totodată, generalii francezi susțin că violențele se extind de la o zi la alta, iar majoritatea cetățenilor resimt presiunea. Ei au mai făcut apel la cetățenii țării să nu piardă timpul și să protejeze națiunea atât cât mai e timp.

În același timp, ei mai menționează că laxismul va continua să se răspândească în continuare în societate, provocând o explozie care îi va trimite pe militari ”într-o periculoasă misiune”, pentru a proteja valorile rămase ale țării.

În final, generalii francezi declară că nu mai este timp pentru niciun fel de amânare, iar ”mâine războiul civil va pune capăt acestui haos în creștere”, numărul deceselor fiind de ordinul miilor.

„Or, fiecare francez, oricare ar fi credința sau necredința sa, se află acasă peste tot în Franța; nu poate și nu trebuie să existe niciun oraș, niciun district în care legile Republicii să nu fie aplicate.

Dezintegrare, pentru că ura câștigă în fața fraternității când, în timpul manifestațiilor, puterea utilizează forțele de ordine ca țapi ispășitori, puși în fața francezilor în veste galbene care își exprimă disperarea. Asta în timp ce indivizii sub acoperire și cu cagule jefuiesc magazine și amenință aceleași forțe de ordine. Forțe de ordine care nu fac decât să aplice directivele, uneori contradictorii, date chiar de voi, conducătorii.

Pericolele cresc, violența crește de la o zi la alta. Cine ar fi prezis acum zece ani că un profesor va fi într-o zi decapitat la ieșirea din școală? Noi, slujitorii națiunii, care am fost întotdeauna gata să ne punem viața în slujba patriei – așa cum a cerut statul nostru militar – nu putem fi spectatori pasivi în fața unor astfel de acțiuni. Prin urmare, este imperativ ca cei care conduc țara noastră să găsească curajul de a eradica aceste pericole. Pentru a face acest lucru, este suficient să aplici legile existente fără slăbiciune.

Amintiți-vă că, la fel ca noi, o mare majoritate a concetățenilor noștri sunt copleșiți de tăcerile voastre șovăitoare. Așa cum a spus cardinalul Mercier, primatul Belgiei, „Când prudența este peste tot, curajul nu este nicăieri.” Deci, doamnelor și domnilor, opriți amânarea, momentul este grav, munca este colosală; nu pierdeți timp și știți că suntem gata să susținem politici care vor lua în considerare protecția națiunii.

Pe de altă parte, dacă nu se face nimic, laxismul va continua să se răspândească inexorabil în societate, provocând în cele din urmă o explozie și intervenția tovarășilor noștri activi într-o periculoasă misiune de a ne proteja valorile civilizaționale și de a ne proteja compatrioții pe teritoriul național.

Se vede clar: nu mai este timp să amânați, altfel, mâine războiul civil va pune capăt acestui haos în creștere, iar decesele, pentru care veți purta responsabilitatea, vor fi de ordinul miilor”, mai precizează sursa citată.