UPDATE

Sindicaliștii din educație au transmis vineri un mesaj directorilor unităților școlare și inspectorilor școlari, solicitându-le să nu împiedice cadrele didactice care doresc să își exprime nemulțumirile și să nu îi amenințe pe cei care intenționează să participe luni, 8 septembrie, la mitingul și marșul organizat la București de federațiile sindicale FSLI și FSE „Spiru Haret”.

”În aceste momente de profundă incertitudine şi presiune asupra sistemului de învăţământ românesc, ne adresăm dumneavoastră nu doar în calitatea oficială pe care o deţineţi, ci ca unor parteneri esenţiali în misiunea nobilă a educaţiei, ca unor colegi care, la fel ca noi toţi, resimt din plin efectele unor decizii legislative pripite şi dăunătoare”, au transmis sindicaliştii.

Aceștia au precizat că mesajul nu vizează directorii sau inspectorii, ci urmărește susținerea unui sistem de învățământ sănătos, predictibil și finanțat corespunzător, în care toți angajații, fie profesori, directori sau inspectori, să își poată desfășura activitatea cu profesionalism și demnitate.

Sindicaliștii au subliniat că noile măsuri legislative, adoptate fără consultare și studiu de impact, precum creșterea normei didactice, comasarea unităților de învățământ, mărirea efectivelor de elevi și creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori, generează presiuni și dificultăți pentru întreg sistemul educațional.

”Creşterea normei didactice, comasarea unităţilor de învăţământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă, şi, nu în ultimul rând, creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite. Înţelegem presiunea la care sunteţi supuşi: pe de o parte, aveţi responsabilitatea de a implementa decizii venite de la nivel central, iar pe de altă parte, vă confruntaţi zilnic cu nemulţumirile legitime ale cadrelor didactice, cu lipsa de resurse şi cu birocraţia excesivă. Aceste măsuri nu doar că îngreunează activitatea managerială şi de îndrumare, dar vă îndepărtează de rolul fundamental de lideri şi mentori ai comunităţilor şcolare”, a mai precizat sursa citată.

Ei au invitat conducerea școlilor să se alăture demersurilor federațiilor sindicale și să sprijine profesorii în exprimarea democratică a nemulțumirilor lor, pentru a demonstra unitatea sistemului în fața unor măsuri considerate dăunătoare.

”Prin urmare, vă invităm să vă alăturaţi demersurilor noastre, să nu opriţi colegii care vor să-şi exprime în mod democratic problemele şi să nu-i ameninţaţi pe cei care luni vor dori să participe la mitingul şi marşul organizat de federaţiile sindicale. Toţi cei care vor mărşălui pe străzile Bucureştiului o vor face şi pentru dumneavoastră. Haideţi să arătăm împreună că sistemul de învăţământ este unit în faţa unor măsuri care îi subminează temelia.

Gândiţi-vă că înainte de a fi directori sau inspectori aţi fost exact ca cei care luni, 8 septembrie, îşi vor striga nemulţumirea în stradă. Cu mulţi aţi fost sau sunteţi colegi, cu unii chiar prieteni. Nu-i intimidaţi, nu le tăiaţi aripile, doar pentru că un ministru trecător vă cere acest lucru.

Şi, mai mult, arătaţi că sunteţi mai presus de acuzaţiile prim-ministrului Ilie Bolojan „că aţi fi simpli doritori de funcţii“ şi aţi pune în practică orice măsură promovată de Executiv indiferent cât rău ar face sistemului educational”, se mai arată în mesajul transmis de FSLI şi FSE ”Spiru Haret”.

ȘTIRE PRINCIPALĂ

Membrii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău au anunţat că luni nu vor participa la deschiderea festivă a noului an şcolar.

Potrivit comunicatului de presă transmis de organizație, cadrele didactice vor intra direct la ore, iar părinții sunt rugați să își ducă copiii în sălile de clasă.

Totodată, sindicaliștii au precizat că autoritățile nu vor fi acceptate la evenimentele de început de an.

„ Prima zi de şcoală nu va fi una festivă. Colegii noştri au fost îndrumaţi să meargă în sălile de clasă, părinţii au fost îndrumaţi să îşi ducă copiii direct în clase şi nu vor fi acceptate autorităţile”, a spus liderul de sindicat al SÎP Buzău, Ion Dobre.

Liderul SÎP Buzău, Ion Dobre, a explicat că decizia a fost luată pentru a sublinia nemulțumirile profesorilor, adăugând că au existat directori de școli care ar fi încercat să descurajeze protestul, avertizându-i pe dascăli cu posibile consecințe dacă nu vor participa la festivități.

Acesta a criticat abordarea, menționând că forma de protest a fost anunțată din timp.

„Am auzit că există anumiţi directori de şcoli care au ameninţat cadrele didactice că dacă luni nu se va deschide festiv anul şcolar, profesorii vor suporta consecinţele. Personal nu cred că este în regulă această abordare mai ales că noi am anunţat din timp această formă de protest”, a subliniat liderul sindical.

În replică, ministrul Educaţiei, Daniel David, i-a îndemnat pe părinţi să îşi ducă luni copiii la şcoală, exprimându-şi optimismul că procesul de învăţământ va începe normal, în ciuda tensiunilor din sistem.

El a subliniat că esenţa profesiei de dascăl este să primeşti elevul în clasă, indiferent dacă un profesor este sau nu sindicalist, considerând această atitudine o chestiune de morală.

”Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală. Esenţa unui profesor, că este sindicalist sau că este nesindicalist, când are un copil în faţa şcolii îl invită în şcoală şi în sala de clasă. E o chestie de morală, nu mă refer la aspectul legal”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.

educatie, profesori, protest, sindicat
SURSA FOTO: Facebook, FSE

Protestele din educaţie continuă însă pe plan naţional

Astăzi, sute de cadre didactice din întreaga ţară, inclusiv din Gorj, s-au adunat în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cerând demisia ministrului Daniel David şi a premierului Ilie Bolojan.

Simona Urluescu, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu, a transmis că profesorii se simt ignoraţi de autorităţi, care nu au răspuns revendicărilor nici măcar printr-un dialog social real.

„Cu câteva zile înainte de începerea școlii, ne-am mutat cu protestele în fața Guvernului, unde se strigă în continuare demisia Guvernului Bolojan și a ministrului Educației, Daniel David. Toată vara ne-au auzit strigătele noastre de disperare, dar nu au răspuns nici măcar printr-un dialog social eficient”, a declarat, pentru Gorjeanul, Simona Urluescu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu.

Ea a subliniat că deciziile privind comasarea şcolilor, creşterea numărului de elevi la clasă şi majorarea normei didactice au fost luate „pe repede-înainte”, fără consultare, ceea ce i-a adus pe dascăli „la disperare”.

„Muncim pe aceiași bani ore mai multe. Totul s-a făcut fără cap, pe repede-înainte. Suntem îngrijorați și nu știm în ce direcție se îndreaptă sistemul de educație. Luni, școala va începe într-un mod anormal și nemaiîntâlnit până acum. Ne pare rău de copiii care vor veni pentru prima dată în grădinițe și școli. Ne vor găsi supărați și revoltați din cauza măsurilor de austeritate care s-au luat fără să ne întrebe. Aceasta nu este reformă, ci dezastru; aceasta nu este o austeritate, este o nenorocire. Ne-au adus la disperare”, a adăugat liderul SLI Târgu Jiu.

Simona Urluescu
SURSA FOTO: gorjeanul.ro

Sindicaliștii au anunțat un calendar strâns de manifestații. Vineri este programat un nou miting în Piața Victoriei, între orele 12:00 și 13:00.

De asemenea, luni, în prima zi de școală, profesorii intenționează să organizeze un marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, între orele 11:00 și 16:00.

Profesorii nu participă la festivități

Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui a anunțat că, în prima zi a anului școlar 2025-2026, doar directorii vor participa la festivitatea de deschidere programată luni, 8 septembrie 2025, pe terenul de sport, începând cu ora 9:00. Cadrele didactice vor protesta, refuzând să participe la eveniment, iar profesorii diriginți își vor aștepta elevii direct în sălile de clasă.

Unitatea de învățământ a comunicat public pe site-ul său și pe pagina de Facebook că măsura face parte din forma de protest a profesorilor față de noile decizii adoptate în sistemul de învățământ, precum creșterea normei didactice, comasarea școlilor, modificările aduse la plata cu ora și majorarea numărului de elevi într-o clasă, prevăzute în legea 141/2025.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicale din Învățământ, a explicat că, în ultimele trei săptămâni, sindicatele au pichetat Ministerul Educației și că, până în prezent, măsurile contestate nu au fost abrogate, iar ministrul Educației nu și-a dat demisia. El a precizat că profesorii solicită condiții decente și respect, nu creșteri salariale, și că peste 30.000 de cadre didactice din întreaga țară intenționează să participe la protestul din București.

Liderii de sindicat au mai menționat că unele măsuri legislative au rupt catedrele și au impus profesorilor să predea materii pentru care nu sunt pregătiți, ceea ce afectează buna desfășurare a activității școlare.

Și la Focșani, profesorii au ieșit în stradă, cerând demisia ministrului Educației, Daniel David. Emil Răvoiu, președintele filialei Vrancea a Cartel Alfa, a explicat că nemulțumirile vizează și alte măsuri de reformă anunțate de minister, cum ar fi implementarea noilor planuri-cadru în licee și, ulterior, în gimnaziu și învățământul primar, precum și modificările privind titularizarea în sistemul educațional.

Profesorii vor limita activitățile pe care le au cu elevii

Începând cu 9 septembrie, cadrele didactice din Cluj au anunțat vor limita activitățile la supravegherea elevilor, înregistrarea absențelor, informarea părinților în caz de incidente și pregătirea planurilor de lecție, fără a desfășura însă predarea efectivă, evaluări sau alte activități educative. Elevii vor primi doar titlul lecției, urmând ca materia să fie recuperată ulterior.

Liderii sindicali au subliniat că protestul va fi eficient doar dacă va exista o acțiune unitară la nivel național, astfel încât decidenții politici și factorii responsabili să înțeleagă gravitatea situației și legitimitatea solicitărilor personalului din educație.

Liderul Cartel Alfa Brașov, Fănică Gabor, a declarat că sindicaliștii au depus la Instituția Prefectului o listă cu revendicări care includ salarii minime decente, pensii echitabile pentru toți cetățenii și respectarea legislației privind contractele de muncă, subliniind că guvernanții au intervenit abuziv în relațiile dintre angajator și angajat.

Liderul sindical a anunțat că următoarea acțiune de protest a Cartel Alfa în Brașov va avea loc pe 10 septembrie și a avertizat că, dacă guvernanții nu își revizuiesc comportamentul, vor fi organizate acțiuni mai ample și la București.

În paralel, reprezentanții sindicali din învățământ de la „Spiru Haret”, afiliat Cartel Alfa, vor participa la protestul din 8 septembrie de la București. Daniel Chițu, liderul sindical, a precizat că membrii sindicatului sunt nemulțumiți de măsurile recente ale Ministerului Educației, inclusiv creșterea normei didactice, și că nu exclud intrarea în grevă dacă revendicările nu vor fi luate în considerare.

Ionuț Duță, președintele Sindicatului „Școala Prahovei”, a explicat că profesorii, învățătorii și educatoarele vor boicota festivitățile de deschidere a anului școlar, dar se vor prezenta în școli pentru a supraveghea elevii. Cadrele didactice vor însoți elevii în clase, fără a participa la activitățile oficiale de deschidere, pentru a transmite un mesaj clar de protest față de gesturile formale ale autorităților.