Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este pregătită pentru a porni licitaţia de spectru care este pretabil dezvoltării 5G, dar până în momentul lansării trebuie stabilit cu ceilalţi decidenţi care sunt preţurile de pornire pentru fiecare bloc de frecvenţă, a afirmat, miercuri, Cristin Popa, director executiv Monitorizare şi Control în cadrul autorităţii.

De asemenea, acesta a precizat că mai trebuie definitivată transpunerea Memorandumului cu Statele Unite ale Americii în legislaţia-cadru.

„Suntem pregătiţi şi cu toate temele la zi pentru a porni licitaţia de spectru care este pretabil dezvoltării 5G, spectru suplimentar şi necesar operatorilor de telefonie mobilă. Până în momentul lansării mai avem doar de stabilit cu ceilalţi decidenţi care sunt preţurile de pornire pentru fiecare bloc de frecvenţă şi de a definitiva transpunerea Memorandumului cu Statele Unite ale Americii în legislaţia-cadru astfel încât, în momentul pornirii licitaţiei, toate condiţiile să fie clare şi competiţia să poată fi desfăşurată în condiţii normale. După cum ştiţi, ANCOM a fost tot timpul un pionier al Tratatului strategic cu Statele Unite, motiv pentru care am aşteptat să avem şi transpunerea acestui memorandum în legislaţie”, a menţionat Cristin Popa, la Financial Intelligence Awards Gala 2020.

Noul cod al comunicațiilor, proiect important pentru anul 2021

Acesta a mai spus că un alt proiect foarte important pentru anul viitor este cel privind transpunerea noului cod al comunicaţiilor electronice care „va fi un ajutor pentru toată piaţa de comunicaţii, va crea un mediu mai stimulativ şi mai atractiv pentru dezvoltarea reţelelor”.

„De asemenea, un alt proiect foarte important la care ne gândim pentru anul viitor este cel vizavi de transpunerea noului cod al comunicaţiilor electronice care va fi un ajutor pentru toată piaţa de comunicaţii, va crea un mediu mai stimulativ şi mai atractiv pentru dezvoltarea reţelelor. ANCOM a militat tot timpul pentru simplificarea cadrului de autorizare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii. În plus, acest cod vine şi cu schimbări semnificative pentru utilizatorii finali de comunicaţii prin creşterea transparenţei şi protecţia/relaţia cu furnizorii. Chiar dacă a fost un an atipic, proiectele gândite pentru anul 2020 le-am desfăşurat. Ne-am mutat şi noi destul de mult în mediul online, ca toată lumea”, a mai spus Cristin Popa.

Potrivit acestuia, România beneficiază de reţele de servicii de comunicaţii de calitate care „au făcut faţă cu brio pandemiei”, iar datele statistice la care se lucrează în prezent şi care vor fi făcute publice curând vor confirma acest lucru, respectiv o creştere masivă a utilizării internetului.

„România beneficiază de reţele de servicii de comunicaţii de calitate, care au făcut faţă cu brio pandemiei, având în vedere problemele care ar fi putut apărea odată cu mutarea în zona online a multor activităţi. În această perioadă, industria românească a demonstrat încă o dată că funcţionează la standarde înalte, iar autoritatea a fost permanent în contact cu operatorii pentru a evita şi eventual a soluţiona diferite congestii sau întreruperi ale serviciilor de comunicaţii. Datele statistice la care noi lucrăm în prezent – şi pe care le vom face public curând – vor confirma acest lucru: creştere masivă a utilizării internetului”, a mai spus Cristin Popa.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin