Anchetă de amploare la CFR Călători. Zeci de ceferiști, acuzați că vindeau ilegal locuri în vagoane
Sursă: Inquam Photos, Casian Mitu
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a finalizat una dintre cele mai ample anchete care vizează CFR Călători. Un număr de 33 de angajați vor fi trimiși în judecată, fiind acuzați că au blocat intenționat locuri în vagoanele de dormit și cușetă, pe care le-ar fi vândut ilegal direct în tren, folosind inclusiv datele elevilor care beneficiau de gratuitate la transport.
Locuri blocate intenționat și bani încasați fără bilete
Potrivit procurorilor, mecanismul fraudulos era unul bine pus la punct. Cei 33 de ceferiști sunt acuzați că blocau deliberat locuri în sistemul informatic al CFR Călători, împiedicând astfel vânzarea acestora prin canalele oficiale. Ulterior, locurile erau oferite călătorilor direct în tren, contra unor sume de bani care nu erau înregistrate și pentru care nu se eliberau bilete.
În unele situații, anchetatorii au stabilit că angajații foloseau datele de identificare ale elevilor care aveau dreptul la gratuitate, inclusiv CNP-uri, pentru a masca tranzacțiile și a obține beneficii financiare personale.
Club Feroviar a avut acces la rechizitoriul final al dosarului, un document de 712 pagini care descrie în detaliu modul de operare. Conform actelor de urmărire penală, locurile din vagoanele de dormit și cușetă erau „comercializate ca la piață”, iar între angajați exista o competiție constantă pentru cine obține câștiguri mai mari.
Stenogramele anchetei: cum se discutau „blocajele”
Anchetatorii au strâns interceptări relevante, care surprind modul în care angajații discutau despre blocarea și valorificarea locurilor:
„Sunt cu Sergiu la Baia Mare”
„Și a dat Single (cabină de vagon de dormit în regim single – n.red.)”
„Știu și ăștia”
„Adică?”
„Blochează cabina”
„Rezerv”
„Și merge?”
„Da, a dat un Single”
„Știu băieții treaba”
„Păi dacă nu-l vinde?”
„L-a dat Single la unu, cică vorbește cu el.”
Concluzia procurorilor: fapte intenționate, nu erori tehnice
În rechizitoriu, procurorii arată clar că blocarea locurilor nu a avut legătură cu eventuale probleme tehnice.
„Din analiza datelor obținute în urma perchezițiilor informatice rezultă că blocarea locurilor în sistem nu s-a datorat unor deficiențe ale tabletei sau lipsei semnalului, ci a fost o acțiune intenționată, conștientă, a inculpaților. Aceștia știau că locurile rămân blocate și nu au intervenit, ba dimpotrivă, au profitat de situație pentru a obține beneficii personale, continuând să blocheze locurile până la momentul descoperirii”.
Anchetatorii mai notează că „perchezițiile arată că inculpații obișnuiau să încaseze sume de bani ilegal, lăudându-se cu câștigurile realizate pe parcursul curselor. Practic, existau adevărate competiții între ceferiști pentru cine încasează mai mult, sume pe care nu le declarau, ceea ce reprezenta modul lor obișnuit de operare”.
Ancheta a pornit de la un articol din presă
Dosarul a fost declanșat în urma unui articol publicat de Club Feroviar în martie 2024. În rechizitoriu se arată că „În fapt, la data de 14.03.2024, organele de cercetare penală din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, după identificarea unui articol de presă pe portalul <Club Feroviar>, s-au sesizat din oficiu pentru posibile infracțiuni de fraudă informatică, prevăzută de art. 295 alin. 1 C.pen., și înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 2 C.pen.”.
Articolul care a stat la baza sesizării fusese publicat pe 5 martie 2024 și avea titlul: „Zeci de angajați sancționați la CFR Călători. Cum își rotunjeau veniturile”.
Monitorizați de mai mult timp de anchetatori
Potrivit procurorilor, angajații vizați se aflau în atenția autorităților de mai mulți ani și erau monitorizați informatic. Totuși, apariția articolului din presă a accelerat declanșarea acțiunii penale.
În perioada 2022–2023, mai mulți angajați CFR Călători, responsabili de vagoanele de dormit și cușetă, au accesat bazele de date ale instituției prin intermediul tabletelor de serviciu, atât în timpul programului, cât și în afara acestuia. Aceștia ar fi blocat locuri nu doar în vagoanele pe care le deserveau, ci și în altele, conform planificării, împiedicând vânzarea către public. În paralel, datele unor elevi cu drept de gratuitate ar fi fost introduse fictiv pentru a masca obținerea de venituri ilegale.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




