Discuțiile despre taxele și impozitele din România revin constant în atenția publicului, iar reacțiile sunt adesea puternice. Economistul George Moț a adus în prim-plan, printr-o postare pe Facebook, o situație care ilustrează lipsa de coerență din sistemul fiscal și modul greoi în care autoritățile răspund cetățenilor.
Exemplul său evidențiază atât ambiguitățile legislative, cât și lipsa de eficiență administrativă. Răspunsul primit de la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) a stârnit nedumerire, fiind considerat de economist mai degrabă un document birocratic decât o clarificare. Această experiență ridică întrebări importante despre relația dintre stat și contribuabil.
De ce se revoltă românii când aud de taxe și impozite
Economistul George Moț scrie că românii nu se supără doar din cauza poverii financiare atunci când apar noi taxe și impozite. Nemulțumirea vine și din felul în care statul folosește acești bani și modul în care tratează cetățeanul.
„De ce se revoltă românii atunci când e vorba despre majorări de taxe și impozite?
Nu este vorba doar despre impactul financiar.
Este vorba și despre ceea ce primesc de la stat pentru taxele primite.
Este vorba despre respectul față de cetățean și modul în care este tratat.
Este vorba despre cum statul ajută cetățeanul atunci când are nevoie de sprijin. Nu pe gratis, ci pe banii cetățeanului, bineînțeles!”, explică el.
În opinia sa, respectul față de contribuabil este esențial, iar acesta lipsește de multe ori. Tot el subliniază că ajutorul din partea autorităților nu este un favor, ci un drept plătit deja prin contribuții.
Exemple din Codul Fiscal care creează confuzie
În postarea sa, George Moț arată cum Codul Fiscal conține prevederi diferite privind rotunjirea sumelor.
„Cea mai recentă interacțiune cu autoritățile:
Știai că în Codul Fiscal există metode de rotunjire diferite, în funcție de tipul de taxă?”, notează economistul.
Spre exemplu, la impozitul pe venit, suma de 0,5 lei se rotunjește în jos. În schimb, aceeași sumă este rotunjită în sus în cazul TVA la import. Același tip de ambiguitate apare și în normele metodologice, unde sumele se rotunjesc diferit în funcție de categoria de taxe.
Reguli aplicate arbitrar la diferite impozite
În cazul impozitului pe venit, suma de 0,5 lei scade, dar pentru impozitele și taxele locale ea crește. Problema apare atunci când nu există nicio prevedere clară pentru alte contribuții.
Economistul spune că a vrut să afle cum se procedează în cazul contribuției la sănătate (CASS). De aceea, a trimis o solicitare oficială către ANAF. Întrebarea a fost simplă: dacă regula este aceeași ca la impozitul pe venit sau dacă se aplică altă metodă.
„De exemplu, suma de 0,5 lei se rotunjește în jos în cazul impozitului pe venit (art. 66 ).
Aceeași sumă de 0,5 lei se rotunjește în sus în cazul TVA la import (art.315 indice 4 alin. (2)).Și dacă parcurgem normele metodologice de aplicare a Codului fiscal găsim aceeași ambiguitate. ÎCei 0,5 lei se rotunjesc în jos în cazul impozitului pe venit, dar se rotunjesc în sus atunci când vine vorba despre impozitele și taxele locale.
Dar nu este nicio altă prevedere privind modalitatea de rotunjire în cazul celorlalte taxe. Ca urmare, am solicitat ANAF să lămurească modul de rotunjire a sumelor datorate drept CASS: urmează aceeași regulă ca la impozitul pe venit sau se aplică altă modalitate de rotunjire?”, scrie acesta.
Răspunsul primit de la autorități
George Moț afirmă că a primit un răspuns de șase pagini de la ANAF.
„Și am primit răspunsul în 6 pagini! 6 pagini în care nu se regăsește nici măcar o referință la vreo modalitate de rotunjire. Nici măcar cuvântul rotunjire nu apare!”, a scris economistul pe Facebook.
În document, autoritățile au prezentat informații despre Declarația 212.
„6 pagini în care se bat câmpii despre Declarația 212. În condițiile în care nu am întrebat nimic despre această declarație, nici măcar nu am menționat-o în întrebare. Întrebare care se referea strict la modalitatea de rotunjire a unei taxe.
Aceasta să fie eficientizarea ANAF de care vorbeau autoritățile?”, precizează Moț.
Critica la adresa modului de lucru al ANAF
„În locul unui răspuns la întrebarea pusă, care ar fi ocupat nu mai mult de un paragraf am primit 6 pagini de copy paste care nu au nicio legătură cu întrebarea pusă.
Pentru genul acesta de tratament și sprijin plătim taxe majorate!”, a adăugat economistul.
Pentru el, această experiență este o dovadă a ineficienței instituțiilor statului. Moț se întreabă retoric dacă aceasta este „eficientizarea ANAF de care vorbeau autoritățile”. În opinia sa, românii sunt obligați să suporte un tratament birocratic pentru care plătesc taxe majorate.