Indicatori de performanță și criterii de integritate pentru angajații ANAF

Conducerea ANAF pregătește o schimbare majoră în modul în care sunt evaluați inspectorii fiscali. Reforma vizează introducerea unor indicatori de performanță reali, dar și stabilirea unor criterii de integritate pentru angajați.

Președintele instituției, Adrian Nica, a declarat că actualul sistem de evaluare nu reflectă performanța reală a personalului.

„Vom ajunge anul viitor ca din 98% din calificativele excepțional să ne luptăm să obținem undeva sub bine, pentru că asta e realitatea. În administrația fiscală, evaluarea de până acum a personalului de control, cu calificative toate la maxim, nu are legătură cu realitatea”.

Oficialul ANAF a precizat că schimbările vor fi dificile și că este posibil să existe opoziție din interiorul instituției.

„cred că duritatea noastră îi va deranja și va întâmpina rezistență totală din partea colegilor noștri”, a spus Nica.

Statut al fiscalistului și reguli mai stricte pentru inspectori

Pentru a reduce incompatibilitățile din sistem, conducerea ANAF ia în calcul introducerea unui „statut al fiscalistului”. Acesta ar urma să stabilească reguli clare privind integritatea și responsabilitățile inspectorilor fiscali.

Scopul este eliminarea situațiilor în care unii angajați oferă consultanță fiscală în mod informal, în paralel cu activitatea din instituție.

Prin aceste măsuri, ANAF încearcă să crească nivelul de profesionalism și transparență al administrației fiscale și să reducă suspiciunile privind conflictele de interese.

Criza de personal, una dintre cele mai mari probleme ale ANAF

Pe lângă reforma internă, conducerea instituției se confruntă și cu o problemă majoră de resurse umane. Potrivit lui Adrian Nica, ANAF are mii de posturi vacante, iar salarizarea actuală face dificilă atragerea de specialiști.

„Cred că principala problemă este partea de resurse umane, unde resursa e limitată, iar salarizarea noastră e proastă și foarte proastă.”

În prezent, peste 4.100 de posturi sunt neocupate, ceea ce reprezintă mai mult de 20% din schema totală de personal a instituției.

„ANAF are un ritm înfiorător de plecări. Nu e nevoie nicio reducere, au ieșit natural. Pe termen scurt e ușor să spui că, ca manager, eu nu dau oameni afară. Nu știu ce-o să facem peste 7 luni, 1 an, ce atragem, ce punem în loc. Va fi greu pentru noi”.

Salariile mici și digitalizarea, provocări majore pentru instituție

Un alt obstacol pentru modernizarea ANAF îl reprezintă salariile necompetitive, mai ales pentru specialiștii din domeniul digital.

„Dacă e tânăr, îi oferim 3.500 lei, iar dacă are 20 de ani vechime – circa 7.000 de lei. E foarte greu să atragem resursa umană de calitate în condițiile astea”.

În același timp, vârsta medie ridicată a personalului – aproximativ 53 de ani – face mai dificilă adaptarea rapidă la noile tehnologii și la instrumentele digitale utilizate în analiza fiscală.

În acest context, conducerea ANAF a anunțat că inspectorii trebuie să se adapteze noilor cerințe ale administrației fiscale moderne.

„De la 1 ianuarie 2026, colegii noștri învață să citească în baze. Nu e ușor, dar cine nu va ține pasul va pleca din ANAF”.

Schimbările fac parte dintr-un proces mai amplu de reformă a administrației fiscale, care include digitalizarea instituției, utilizarea analizelor de risc și reorganizarea activității de control.