ANAF a început „vânătoarea”. Se trimit notificări românilor. Se aplică penalități zilnice și taxe de 70% pentru aceste venituri

ANAF a început „vânătoarea”. Se trimit notificări românilor. Se aplică penalități zilnice și taxe de 70% pentru aceste venituri

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)

Publicat de Georgiana-Natalia la 25 aprilie 2026, 06:00

ANAF trimite tot mai des notificări persoanelor care nu au declarat toate veniturile. Fiscul urmărește în special veniturile din surse diverse, neraportate corect prin Declarația Unică.

ANAF trimite notificări persoanelor cu venituri nedeclarate

Contribuabilii trebuie să fie atenți la notificările de conformare trimise de ANAF pentru că pot ajunge în situația unei verificări a situației fiscale personale, avertizează o firmă de avocatură.

Pe fondul creșterii controalelor privind conformarea fiscală, tot mai multe persoane fizice primesc notificări legate de venituri nedeclarate. Sunt vizate în special persoanele care au obținut venituri din activități independente sau din alte surse, cum ar fi: profesii liberale, chirii, dividende, dobânzi, venituri din străinătate sau jocuri de noroc. Mulți nu au declarat aceste venituri prin Declarația Unică și nu au plătit impozitele și contribuțiile aferente, potrivit firmei de avocatură Dobrinescu Dobrev SCA.

Persoanele care nu răspund în 30 de zile la notificarea ANAF pot intra într-o verificare fiscală amănunțită. Dacă începe controlul, pentru sumele nedeclarate se aplică penalități de 0,08% pe zi, calculate de la data scadenței până la plata datoriei. În plus, pentru veniturile fără sursă identificată, ANAF poate aplica un impozit de 70% din baza impozabilă ajustată. Pentru datorii fiscale mai vechi de 3 ani, penalitățile și dobânzile pot depăși suma datoriei inițiale.

Dobrinescu Dobrev SCA recomandă ca aceste notificări să fie tratate cu maximă atenție. Pentru perioade din anii 2020 sau 2021, când documentele sunt greu de găsit, persoana verificată poate cere prelungirea termenului de răspuns la notificarea Fiscului.

ANAF și Ministerul Finanțelor intensifică controalele la ONG-uri

ANAF și Ministerul Finanțelor au crescut numărul controalelor la ONG-uri și explică ce verifică aceste instituții.

Avocata Luisiana Dobrinescu a declarat pentru StartupCafe.ro că autoritățile se uită mai ales la modul în care ONG-urile folosesc banii primiți din sponsorizări și din redirecționarea unei părți din impozit (pe venit sau profit). Deși verifică aceleași lucruri, consecințele diferă:

  • La controalele ANAF, firma care a făcut sponsorizarea este afectată. Statul nu mai recunoaște avantajul fiscal, iar firma plătește impozit pe profit suplimentar, plus dobânzi și penalități.
  • La controalele Ministerului Finanțelor, ONG-ul poate fi obligat să dea înapoi banii primiți, dacă nu i-a folosit corect, plus dobânzi.

Specialista semnalează trei probleme frecvente:

  • Inspectorii aplică greșit ideea de „persoane afiliate”. De exemplu, dacă o persoană din conducerea firmei apare și în conducerea ONG-ului, ANAF poate anula beneficiul sponsorizării.
  • Inspectorii cer să se arate exact cum s-au folosit banii dintr-o anumită sponsorizare. În realitate, banii intră într-un buget comun al ONG-ului și nu pot fi urmăriți separat pentru fiecare sponsor.
  • Uneori, inspectorii refuză avantajul fiscal dacă ONG-ul nu a cheltuit toți banii primiți.

Cum se pregătesc ONG-urile pentru controale? Să aibă documente pentru fiecare caz finanțat: contracte, acte care arată scopul (de exemplu studii sau tratamente) și dovada plăților. Plățile în numerar ridică suspiciuni. Contractele de sprijin financiar trebuie să fie clare, pentru că inspectorii le contestă des. Să analizeze dacă există legături între sponsor și ONG (aceiași oameni în conducere sau control), care pot ridica probleme.

După controale, ANAF poate schimba încadrarea unor sume primite ca sponsorizare și le poate considera venituri impozabile. De exemplu, un after school organizat ca asociație a fost taxat pentru banii primiți de la părinți, considerați plată pentru servicii, nu sponsorizări.

„Deși obiectul analizei este același, consecințele inspecțiilor sunt diferite. În cadrul controalelor ANAF, cel „sancționat” este sponsorul persoană juridică, prin faptul că nu i se recunoaște facilitatea fiscală a sponsorizării. Consecința este supunerea acestuia la plata unui impozit pe profit suplimentar, la care se adaugă dobânzi și penalități”, susține avocata.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.