'Noua formă a Legii 321 este în primul rând o lovitură dată consumatorului – care nu va mai putea decide ce cumpără, pentru că totul va fi hotărât politic – dar şi fermierilor locali competitivi, care, de asemenea, riscă să fie excluşi, tot pe criterii politice, din comerţul modern. Este evident că, astăzi (miercuri, 8 iunie 2016, n.r.), în Parlamentul României s-a votat împotriva marilor retaileri, fapt pe care îl considerăm complet nedrept şi nejustificat. Credem că această lege nu va aduce nimic bun pentru nimeni, nici chiar pentru grupurile care ne-au arătat că în România poţi ocoli concurenţa printr-o combinaţie politico-legislativă. Considerăm că toată această campanie denigratoare la adresa supermarketurilor este orchestrată exclusiv de interese politico-comerciale oculte, iar opinia publică a fost deliberat indusă în eroare prin recursul grosolan la unul dintre cele mai frumoase sentimente ale românilor, patriotismul', se arată în comunicatul citat. 

În acest context, retailerii consideră că factorii de decizie din România vor analiza situaţia şi se vor implica 'pentru a împiedica efectele dezastruoase pe care această lege le va induce, cu siguranţă, în economia românească', scrie Agepres. 

'Sperăm totuşi că în România vor continua să existe decidenţi responsabili, deşi, din păcate, unii dintre ei au preferat astăzi să rămână tăcuţi, lăsându-i pe ceilalţi să trâmbiţeze cu seninătate triumful populismului rudimentar. Rămânem încrezători că aceşti factori de decizie vor analiza situaţia şi se vor implica pentru a împiedica efectele dezastruoase pe care această lege le va induce cu siguranţă în economia românească, cum ar fi, printre altele: creşterea preţurilor şi naşterea unei spirale inflaţioniste greu controlabile, reapariţia practicilor centraliste abuziv-primitive, pierderi de locuri de muncă şi chiar o sub-aprovizionare comercială, toate decontate în final de consumatorul obişnuit', menţionează reprezentanţii AMRCR, notează Agerpres. 

Proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căruia magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanţul scurt, iar supermarketurile vor funcţiona în continuare şi în week-end, a fost aprobat, miercuri, de Camera Deputaţilor. 

Deputaţii au luat decizia cu 293 de voturi pentru. 

"Nu închidem magazinele în week-end, acea prevedere din proiect nu s-a discutat, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respectă alte prevederi importante din lege, precum aceea că nu ai voie să mai faci facturi în plus la producători, nu ai voie să impui un preţ minim pe piaţă, cum s-a întâmplat până acum. Sunt amendaţi cu sume între 100.000 – 150.000 de lei şi în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea magazinului", afirma preşedintele Comisiei pentru agricultură, Nici Săpunaru, în dezbaterile de la comisie. 

Potrivit proiectului de lege, "lanţul scurt de aprovizionare este un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi". Săpunaru preciza că proiectul de lege stabileşte că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea. 

Proiectul de lege prevede: "comercianţii – persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afaceri de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre de Guvern". 

Proiectul, iniţiat de 10 deputaţi liberali, printre care Claudia Boghicevici, Raluca Turcan, Cezar Preda, modifică Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. 

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.