Amendă pentru cei care nu respectă această regulă! Avertismentul lansat de Tanczos Barna

Declarația ministrului a fost făcută într-o conferință de presă care a marcat lansarea campaniei naţionale privind colectarea separată a deşeurilor de ambalaje „Un’ Doi Trei”.

„Lansăm astăzi o nouă campanie prin care ne propunem să transformăm România într-o țară curată”, a declarat Tanczos Barna.

Această campanie vine „în sprijinul Ministerului Mediului, o campanie care este o inițiativă venită de jos, de la nivelul acelor entități care sunt responsabile de implementarea obligațiilor producătorilor care pun pe piață ambalaje”.

„Am văzut zilele trecute ce înseamnă România turistică, ce dezastru poate să rămână după turiștii iresponsabili, după o singură zi de activitate turistică (n. red. 1 Mai). Am văzut câte tone de deșeuri au fost lăsate în urmă, abandonate, de oameni iresponsabili, exact în locațiile unde colegii noștrii fac eforturi deosebite de peste o lună de zile să schimbe fața acestei țări și să arate că se poate și altfel.

Din păcate, avem în continuare foarte mulți cetățeni iresponsabili care nu țin cont nici de regulile bunului simț, nici de lege. Nu țin cont nici de lucrurile învățate acasă în cei șapte ani și abandonează deșeuri peste tot”, a completat ministrul, punctând că țara noastră se confruntă și cu o provocare a colectării selective.

Toate unitățile administrativ teritoriale plătesc pentru nerealizarea țintelor de deviere de la groapă

De asemenea, acesta a fost întrebat care sunt riscurile la care se expune țara noastră, posibilitatea unui infringement și cât riscăm să plătim deoarece nu reușim să colectăm selectiv și să reciclăm. Amintim că întrebarea a venit în contextul în care România avea drept target până în 2020 să recicleze 50% din deșeuri iar acum se apropie un nou target, respectiv 55% până în 2025.

„Într-adevăr avem țintele stabilite pentru deșeurile menajere și avem aceste ținte stabilite și pentru celelalte tipuri de deșeuri. În momentul de față, toate unitățile administrativ teritoriale plătesc o amendă pentru nerealizarea țintelor de deviere de la groapă și vrem sau nu vrem să recunoaștem, acești bani se plătesc din buzunarul cetățenilor care nu respectă regula simplă de a separa deșeurile reciclabile de cele nereciclabile”, a răspuns ministrul.

În continuare, acesta a prezentat și o situație favorabilă, unde „s-a demonstrat că se poate și în România”, punctând totodată și faptul că „autoritatea locală va plăti din banii cetățenilor” în cazul în care regulile nu sunt respectate.

„Săptămâna trecută, am avut o prezentare a unui proiect pilot din Sibiu, unde vericam modul în care se implementează acele insule inteligente, despre care vorbeam în PNRR și unde avem o finanțare substanțială și vom asigura peste 13.000 de insule de acest gen în țară, în următorii patru ani.

Într-un sistem de acest gen, cu foarte multă activitate și foarte multă muncă de convingere, conștientizare și educare, au ajuns în anumite cartiere la un procent de depunere la groapă de 15% în 6 luni. Acolo unde autoritatea publică s-a implicat, unde cel care gestionează deșeurile municipale s-a implicat și unde cetățenii au venit alături, s-a demonstrat că se poate și în România.

Acest lucru trebuie generalizat la nivelul fiecărui sat, fiecărei comune, până la nivelul fiecărui oraș, municipiu și cartier. (…) Dacă autoritatea locală și compania care administrează sistemul de colectare al deșeurilor se implică, se pot atinge aceste cifre. Dacă nu, autoritatea locală va plăti din banii cetățenilor din comunitatea respectivă, pentru că autoritatea locală, firma de salubrizare și cetățeanul nu au reușit să gestioneze deșeurile așa cum trebuie”, a adăugat acesta.