Tanczos Barna spune că planurile vor fi simplificate

Mai precis, ministrul a fost întrebat dacă perdelele de protecţie fac parte din fondul forestier şi sunt eligibile la finanţare pe măsura de împădurire a terenurilor agricole din PNRR. Declarația lui Tanczos Barna a fost făcută la o dezbatere în cadrul Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic a Camerei Deputaţilor.

„Finanţarea se va acorda atât pădurilor noi cât şi perdelelor de protecţie, iar terenurile împădurite prin PNRR nu vor intra în fondul forestier, vor fi într-o categorie de folosinţă agrosilvică, nu se pot exploata, nu se pot tăia 20 de ani. Vom completa finanţarea de înfiinţare cu o primă de sechestrare de carbon.

În acest sens, am adoptat o OUG acum 3 săptămâni care vine în Parlament. Am primit deja câteva observaţii şi propuneri de completare la această ordonanţă, sunt de acord să extindem la acele împăduriri care sunt în curs de realizare în momentul de faţă, adică 2021 – 2022, şi dacă cineva a început deja un proces de împădurire a terenurilor agricole să beneficieze de prima de sechestrare de carbon.

Aceasta va fi de 456 de euro/ha/an, timp de 20 ani. În felul acesta practic creăm şi un avantaj economic în comparaţie cu terenurile agricole şi vom asigura cel puţin o primă similară cu subvenţiile din agricultură. Practic, aceasta a fost cea mai mare problemă din ultimii 15 ani”, a răspuns Tanczos Barna.

Planurile de împădurire vor fi simplificate

De asemenea, acesta a subliniat că pentru a creşte atractivitatea programului de împădurire, care a funcţionat din 2007 ca o măsură la APIA, nu va fi impus extrasul de carte funciară în proceduri.

„Vom merge pe aceleaşi principii pe care se merge la APIA, la alocarea de fonduri pentru programele multianuale, pentru subvenţii multianuale, adică pe drept de folosinţă demonstrat prin extras de la Registrul Agricol, astfel încât lucrurile să se deruleze mult mai repede.

Planurile de împădurire le simplificăm, vom avea câteva studii pe regiuni, pe specii, pe mixuri de specii. Trebuie să simplificăm procedurile şi să facem atractiv programul şi din punct de vedere economic. Finanţări pentru împăduriri au existat şi până acum, dar procedurile erau greoaie şi ne-au împiedicat să fim şi eficienţi şi să avem suprafeţe mari împădurite”, a completat ministrul Mediului.

Ministrul a spus și că recent a fost reglementată legislaţia şi în domeniul terenurilor degradate, fiind aprobată o Hotărâre de Guvern prin care au fost simplificate şi acolo câteva aspecte procedurale.

Barna a fost întrebat dacă este prevăzută o suprafaţă minimă pentru împădurire

Mai apoi, Barna a fost întrebat dacă este prevăzută o suprafaţă minimă pentru împădurire şi dacă trebuie să fie compactă. Astfel, acesta a menţionat că suprafaţa minimă propusă de specialişti este de 0,5 hectare şi ea trebuie să fie compactă.

„Mai departe, orice parcelă mai mare de 0,5 hectare poate să fie împădurită sub forma de perdele de protecţie sau de pădure”, a declarat acesta.

Ministrul Mediului a mai afirmat că este nevoie de personal la Gărzile Forestiere (GF), precizând că se vor face angajări, însă este nevoie de o alocare financiară mai mare.

„Am identificat nevoile de personal la nivelul fiecărei Gărzi Forestiere, astfel încât să avem o echipă care va monitoriza implementarea PNRR. Toate verificările cu privire la terenurile puse la dispoziţie de beneficiari pentru împăduriri se vor face de către Garda Forestieră şi se vor crea birouri sau servicii la nivelul Gărzii, iar acolo unde este nevoie se vor face si angajări, strict pe partea de PNRR (…) În următoarele luni ne concentrăm pe echipele care vor implementa PNRR”, a conchis ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.