Amendă 4.000 de lei pentru șoferii care circulă noaptea. Poliția și RAR te vor verifica în trafic
SURSA FOTO: Facebook, Poliția Română - Poliția Română, polițist, șofer
Atenție mare! Șoferii care nu respectă această regulă în București riscă o amendă de până la 4.000 de lei. Proiectul de lege nu este încă aprobat, dar dacă va fi, polițiștii vor da amenzi șoferilor sau motocicliștilor care fac prea mult zgomot.
Șoferii riscă amendă de până la 4.000 de lei în viitor
Șoferii din București riscă o amendă de până la 4.000 de lei în viitor! Proiectul de lege nu este încă aprobat, dar dacă va fi, polițiștii vor da amenzi șoferilor sau motocicliștilor care fac prea mult zgomot. Aceștia vor avea aparate speciale pentru a măsura zgomotul produs de mașini și motociclete.
Primăria Municipiului București (PMB) vrea să reducă zgomotul din trafic și propune ca șoferii sau motocicliștii care fac prea mult zgomot să primească amenzi între 1.500 de lei și 4.000 de lei. Mai exact, vor fi amendați cei care depășesc 95 de decibeli noaptea.
Momentan, nu există o metodă de măsurare directă a zgomotului, dar PMB ar trebui să furnizeze sonometre pentru Poliție și RAR, astfel încât să poată aplica legea. Până când proiectul va fi aprobat, Poliția Rutieră nu va putea să aplice amenzi pentru zgomot, ci doar pentru modificările ilegale ale tobei de eșapament.
„Din păcate, la momentul actual, nu există o posibilitate a acestora de a interveni punctual.
Primăria Capitalei ar trebui să ofere aceste sonometre către echipele de la RAR şi Poliţia Capitalei, astfel eliminăm un posibil impediment în implementarea acestei hotărâri de consiliu general”, a explicat un consilier general din cadrul Primăriei Capitalei.

Zgomotul mare în trafic nu este bun din mai multe motive, precum: impact asupra sănătății, poluarea fonică, distragerea atenției și afectarea mediului.
Expunerea prelungită la zgomote puternice poate afecta auzul și poate provoca stres, anxietate și probleme de somn. De asemenea, poate crește riscul de boli de inimă și hipertensiune arterială. Zgomotul puternic este o formă de poluare care afectează calitatea vieții, deranjând oamenii care trăiesc și lucrează în zonele. Zgomotele mari pot distrage atenția șoferilor, crescând riscul de accidente rutiere.
Anul trecut, au fost aplicate peste 1.600 de amenzi pentru astfel de încălcări
De exemplu, anul trecut, polițiștii au dat peste 1.600 de amenzi pentru astfel de încălcări.
Traficul normal, fără claxoane sau ambulanțe, ajunge la 80 de decibeli. Când stai la semafor alături de alte mașini, zgomotul este de aproximativ 76,6 decibeli, iar când trece o ambulanță, zgomotul crește la 97,2 decibeli.
„94 de decibeli. Am fost la RAR. Motocicleta corespunde 100% şi la zgomot. Am filtre în tobe. Şi, totuşi, aţi văzut, atât de mare este gălăgia unui motor omologat”, a precizat un șofer pentru Antena 1.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




