Plata insuficientă sau chiar inexistentă a gărzilor efectuate de medicii rezidenți a fost din nou adusă în atenția publică de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Într-un interviu acordat podcastului HotSpot, acesta a declarat că gărzile efectuate de tinerii medici nu sunt remunerate corespunzător, iar sistemul actual este nedrept pentru toate categoriile de personal medical.

Rogobete a vorbit despre necesitatea unei reforme și a oferit detalii despre planurile ce vizează modificarea modului de plată a gărzilor.

Alexandru Rogobete amintește problemele grave din sistemul actual de plată al gărzilor

Ministrul Alexandru Rogobete a explicat că plata gărzilor în România este realizată conform unor tarife stabilite în anul 2018, care nu reflectă realitatea economică actuală.

De asemenea, a precizat că rezidenții din primii doi ani nu sunt remunerați deloc pentru gărzi, deși desfășoară o muncă esențială în spitale. În plus, mulți dintre aceștia sunt nevoiți să efectueze mai multe gărzi decât prevede norma, pentru a suplini lipsa de personal.

„Vom încerca să găsim o plată adecvată a gărzilor atât pentru medicii rezidenţi, cât şi pentru personalul de medici specialişti şi primari la nivelul anului 2025”, a declarat ministrul.

El a adăugat că plata gărzilor va fi condiționată de performanța profesională, fiind parte a unei reforme în curs de pregătire. Gărzile nu sunt plătite în primii doi ani de rezidenţiat.

Situații frecvente de muncă voluntară și suprasolicitare

În multe spitale, medicii rezidenți lucrează fără a fi plătiți pentru gărzi, ceea ce duce la suprasolicitare și epuizare. Rogobete a admis existența acestor probleme și a afirmat că este conștient de amploarea fenomenului.

Alexandru Rogobete
SURSA FOTO: Facebook, Alexandru Rogobete

El a spus că a primit numeroase semnale din partea medicilor tineri, care se confruntă cu aceste dificultăți în mod constant.

„Cunosc multe situaţii de acest gen, în care medicii rezidenţi în special fac mai multe gărzi decât este în normativ tocmai pentru a ajuta şi a susţine activitatea din spital. Am un răspuns aici”, a afirmat oficialul.

Semnale de alarmă trase de comunitatea medicală

În contextul decesului a doi tineri medici de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași, colegii lor au semnalat nivelul ridicat de stres și epuizare cu care se confruntă.

Pe rețelele de socializare, cadre medicale din întreaga țară au vorbit despre burnout și despre lipsa sprijinului instituțional.

Mai mulți medici cunoscuți au atras atenția asupra acestui fenomen, solicitând măsuri concrete din partea autorităților. Tragediile recente au readus în prim-plan realitatea dură din spitale, unde volumul mare de muncă și presiunea psihologică afectează grav starea de sănătate a personalului medical.

Promisiuni privind consultarea cu medicii rezidenți

Ministrul a menționat că va avea discuții directe cu reprezentanții medicilor rezidenți pentru a identifica soluții viabile. A subliniat importanța remunerării echitabile a acestora, afirmând că munca lor este comparabilă cu cea a unui medic specialist.

„Mă voi întâlni în perioada următoare cu reprezentanţii medicilor rezidenţi din România pentru a găsi o soluţie. O spun ferm: nu este normal ca un medic rezident să nu fie plătit pentru gardă, pentru că el prestează aceeaşi muncă precum un medic specialist.

E adevărat că poate suma plătită pentru gardă nu o putem echivala să fie la fel peste tot, dar el trebuie să fie remunerat. Este o muncă, este o responsabilitate pe care o execută.

Şi în general plata gărzilor în România nu este corectă, pentru că ea se realizează la nivelul anului 2018”, a spus Alexandru Rogobete.

Deși nu a oferit un calendar precis pentru implementarea reformei, ministrul a subliniat că problema va fi abordată în perioada următoare.