Alexandru Rafila a declarat la Digi 24 că este probabil ca numărul cazurilor cu coronavirus să fie de trei ori mai mare decât în prezent.

„Păi, probabil de cel puțin trei ori mai multe decât numărul de cazuri care au fost diagnosticate. Probabil câteva mii de persoane”, a spus acesta.

Când va fi vârful epidemiei

„Vârful epidemiei va fi cam la o săptămână după finalul sărbătorilor de Paște. O să vedeți, într-un fel sau altul o să se adune familiile. Atunci o să nimerească din cele câteva mii de persoane asimptomatice sau cu simptome minore de care vorbeam și o să transmită membrilor de familie sau persoanelor apropiate boala, așa că s-ar putea să avem un număr mai mare de cazuri în jur de 1 mai”, a explicat Alexandru Rafila.

Rafila speră să nu se întoarcă prea mulți români

„Eu sper să nu vină în țară un număr așa de mare. Dacă o să vină, să fie foarte disciplinate, să stea la domiciliu, izolate dacă se poate și de restul familiei, dar oamenii sunt de toate felurile. Unii consideră chiar un soi de bravadă faptul că sfidează măsurile autorităților, se adună în grupuri mari, fac petreceri. Deci, ce pot să spui despre un astfel de comportament?”, a explicat președintele SRM.

Se așteaptă două vârfuri ale pandemiei

„S-a vorbit de două vârfuri, în sensul că după ce se va produce numărul acesta de îmbolnăviri, probabil în această primăvară – în mod normal, vara va scădea – și, în toamnă, sigură că ne așteptăm la o nouă creștere. E ca la gripă. Vedeți, gripa afectează sezonier populația. Diferența între gripă și noul coronavirus este că față de virusul gripal avem o anumită stare de imunitate, iar față de noul coronavirus nu avem niciun fel de imunitate fiindcă nu l-am mai întâlnit niciodată”, a spus dr. Rafila.