Alertă meteo! Vine prăpădul în aceste județe! Se anunță cod portocaliu de ninsori și viscol
Vremea face din nou probleme chiar de sărbători. Meteorologii nu vin cu vești tocmai favorabile. Aceștia au emis din nou o atenţionare de cod portocaliu de viscol și ninsoare în mai multe județe.
Meteorologii au emis, marţi, cod portocaliu de viscol şi zăpadă pentru judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa. Vântul ar putea depăşi 120 de kilometri la oră în zona montană.
Alte nouă judeţe sunt sub alertă de cod galben. Astăzi, vântul poate ajunge până la 60 de kilometri la oră în zona de litoral şi 100 de kilometri la oră la munte.
Potrivit meteorologilor, până la ora 11.00, este valabil codul portocaliu în judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa. Aici, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor înregistra intensificări ale vântului, temporar cu viteze de peste 110-120 km/h.
Apar „fenomene asociate: ninsoare slabă puternic viscolită ce determină diminuarea vizibilităţii sub 50 m”, anunţă meteorologii.
Și judeţele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Suceava se află sub cod galben de viscol, cu rafale ce pot ajunge la 100 de kilometri la oră, la munte, până la ora 11.00.
În zonele de munte din judeţele Braşov şi Sibiu, fenomenele vor fi prezente până la ora 12.00, iar în zonele de litoral din judeţele Tulcea şi Constanţa, până la ora 14.00.
Pe litoral, vântul va sufla cu viteze de 55 – 65 km/h.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





