Alertă la ANAF! S-a modificat declarația unică. Mii de români, vizați

Alertă la ANAF! S-a modificat declarația unică. Mii de români, vizați
Publicat de Alecsandru Ion la 21 iunie 2019, 13:30

ANAF introduce, printr-un proiect de ordin, o anexă la Declarația privind impozitul unic pe venit. Vizați sunt cei care obțin venituri nesalariale din mai multe surse.

Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care propune introducerea unei anexe la Declarația unică privind impozitul pe venit, destinată persoanelor care au venituri nesalariale din mai multe surse, provenite din aceeași categorie de venit.

”Anexa  la  Declarația  unică  privind  impozitul pe  venit și  contribuțiile  sociale  datorate de persoanele fizice cuprinde numai secțiunile repetitive referitoare la impozitul pe venit”, arată referatul de aprobare al odinului.

Anexa va fi utilă pentru cei care își depun Declarația unică privind impozitul pe venit la ghișeu, pe format hârtie. Pentru cei care apelează la mijloacele electronice de transmitere la distanță, respectiv ”Spațiul privat virtual (SPV)” sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică, anexa nu își găsesște utilitatea.

Termenul de depunere pentru Declarația unică privind impozitul pe venit este, conform ANAF , 31 iulie 2019, dată până la care trebuie declarate atât situația veniturilor pentru anul anterior (2018), cât și estimarea de venit privind anul în curs – 2019.

Cei care încep să obțină venituri nesalariale impozabile după această dată trebuie să depună declarația în cel mult 30 de zile de de la obținerea lor.

Proiectul se află încă în stadiul de aprobare și, până la adoptarea lui, nu produce efecte pentru cei vizați.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.