Două femei au fost agresate pe stradă de un bărbat în data de 24 septembrie. Se pare că bărbatul ar fi acționat în Sectorul 6 al Capitalei. Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru identificarea presupusului agresor.

Secția 25 Poliție (Sector 6) a fost sesizată în data de 24 septembrie, prin apel la 112, cu privire la prima victimă a agresorului. Se pare că victimei nu i s-a furat niciun ban, iar agresorul a fugit la intervenția unui martor.

Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, de către Poliția Sector 6.

„La aceeași dată, Secția 25 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, că în zona unui complex comercial, o femeie de 42 de ani a fost găsită căzută pe stradă. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști, dar și un echipaj de prim ajutor. Persoana a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar din primele investigații a rezultat ca ar fi fost victima unei agresiuni”, mai anunță Poliția.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 cercetează ambele cazuri.

De asemenea, au fost audiați martori și s-au obținut imaginile de pe camerele de supraveghere din împrejurimi.

„Sunt exploatate toate informațiile obținute și nu este exclusă nicio variată, inclusiv cea ca ambele persoane să fi fost agresate de unul și același bărbat”, mai informează sursa citată.

Te-ar putea interesa și: