Alegeri locale în 2 tururi. Ilie Bolojan: Ideea revine ciclic. Soluția nu e schimbarea sistemului, ci calitatea oamenilor
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan susține că dezbaterea privind revenirea la alegerile locale în două tururi reapare constant, însă nu trebuie abordată populist. Șeful Guvernului afirmă că politicienii au datoria de a explica onest avantajele și dezavantajele fiecărui sistem electoral și avertizează că schimbarea regulilor nu garantează automat administrații mai bune, în lipsa unor oameni competenți și a unei majorități politice solide.
Alegeri pentru primari în două tururi de scrutin? Ce părere are premierul Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, într-un interviu acordat postului Prima News, că dezbaterea privind revenirea la alegerile locale în două tururi reapare periodic în spațiul public, însă clasa politică ar trebui să evite tentația de a le spune alegătorilor doar lucruri care sună bine și să explice, în mod onest, avantajele și dezavantajele fiecărui sistem electoral.
Potrivit șefului Guvernului, subiectul este adesea abordat mai degrabă dintr-o perspectivă populistă decât din una pragmatică, legată de efectele reale asupra administrației locale.
Ilie Bolojan a subliniat că există o așteptare în rândul electoratului pentru alegeri în două tururi, însă acest lucru nu înseamnă că politicienii trebuie să confirme automat ceea ce oamenii își doresc să audă.
În opinia sa, responsabilitatea liderilor politici este de a spune adevărul și de a explica impactul real al deciziilor, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna populare. El a arătat că simpla schimbare a sistemului de vot nu garantează automat calitatea aleșilor locali, întrucât fiecare formulă electorală vine cu propriile avantaje și limite.
Premierul Bolojan a insistat asupra ideii că performanța unui primar sau a unei administrații locale nu este determinată exclusiv de modul în care are loc votul. Sistemul poate influența gradul de legitimitate sau dinamica politică locală, însă nu poate asigura, de la sine, competența sau seriozitatea unui ales.
În acest context, Ilie Bolojan a amintit experiențe recente din politica românească, când reforme prezentate ca fiind benefice au avut, în practică, rezultate dezamăgitoare.
„Ar suna bine să spun asta. Electoratul nostru vrea acest lucru. Nu că nu susțin. Trebuie să nu le mai spunem întotdeauna românilor ce le-ar place să audă. Trebuie să încercăm să le spunem adevărul.
Nu sistemul de vot îți garantează că ai un primar bun sau unul rău. Fiecare sistem are niște avantaje și dezavantaje”, a afirmat Ilie Bolojan.
Votul uninominal: „O idee care aparent sună bine, atunci când este tradusă în practică, poate să iasă prost”
Un exemplu invocat de premier a fost cel al votului uninominal, introdus cu mult entuziasm și susținut intens în spațiul public, dar abandonat după un singur ciclu electoral. Ilie Bolojan a explicat că, deși ideea părea atractivă la nivel teoretic, aplicarea sa concretă a generat probleme, ceea ce a determinat revenirea la sistemul anterior.
„Vă rog să vă aduceți aminte când a apărut votul uninominal. Ce entuziasm a fost. Ce-a ieșit? După un mandat și-au dat seama că nu este bine și s-a revenit la vechiul sistem.
Pentru că o idee care aparent sună bine, atunci când este tradusă în practică, poate să iasă prost”, a spus Ilie Bolojan.
Referindu-se strict la alegerile locale, premierul a arătat că sistemul într-un singur tur tinde să favorizeze stabilitatea administrativă și continuitatea în funcție.
El a vorbit inclusiv din experiență personală, explicând că a câștigat alegeri atât în sistemul cu două tururi, cât și în cel cu un singur tur, atunci când a obținut peste 50% din voturi.
În viziunea sa, alegerile într-un singur tur determină partidele să evite fragmentarea excesivă și contribuie la formarea unor consilii locale mai coerente.
„Alegerile dintr-un singur tur favorizează stabilitatea pe funcție. Eu am fost și pe două tururi și pe un tur. Am câștigat din primul tur și când a fost alegerea din două tururi, pentru că am avut peste 50%.
(Sistemul cu un singur tur) forțează partidele să nu se pulverizeze”, a adăugat Bolojan.
Bolojan ar prefera mai degrabă mandate mai lungi, așa cum este în Germania
În schimb, alegerile în două tururi sunt asociate, în opinia premierului, cu o tendință mai pronunțată spre schimbare și cu o pulverizare a scenei politice locale.
Ilie Bolojan a explicat că turul al doilea ajunge adesea să funcționeze ca un referendum împotriva primarului în funcție, iar acest mecanism îi încurajează pe mulți candidați să intre în competiție, chiar și cu șanse reduse, ceea ce duce la o fărâmițare politică accentuată.
„Alegerile din două tururi favorizează în general schimbarea, pentru că în turul doi se ajunge de obicei la un referendum împotriva primarului în funcție. Favorizează pulverizarea, pentru că fiecare încearcă, oricum, poate intră în turul doi”, afirmă Bolojan.
Șeful Guvernului a atras atenția că miza reală nu ar trebui să fie lupta pentru un sistem electoral sau altul, ci calitatea oamenilor care intră în politică. El a susținut că esențial este ca administrația locală să fie formată din profesioniști serioși, atașați de comunitățile lor, care să își facă datoria indiferent dacă sunt aleși într-un tur sau în două.
„Soluția nu e neapărat să te bați pentru unul din sisteme. Soluția este să te bați pentru o lume politică formată din oameni profesioniști, serioși, atașați de localitatea respectivă, care, dintr-un tur sau din două tururi, știu că stau cu fruntea sus și își fac datoria”, a adăugat șeful Guvernului.
Ilie Bolojan a adus în discuție și exemple din alte state europene, în special din Germania, unde, după o perioadă cu alegeri în două tururi, majoritatea landurilor au revenit la sistemul într-un singur tur.
El a menționat și durata mai mare a mandatelor ca element de stabilitate, evocând cazul primarului din Stuttgart, care a avut două mandate consecutive, însumând 16 ani. În opinia sa, alegerile prea frecvente favorizează guvernarea cu ochii pe următorul scrutin, în detrimentul proiectelor pe termen lung.
„Este o logică: dacă sunt alegeri repetate, guvernezi electoral. În loc să te ocupi de lucruri serioase pe termen lung, vii cu tot felul de lucruri din astea și nu faci performanță”, a explicat Bolojan.
„Trebuie să le spunem cetățenilor adevărul: care sunt avantajele și care sunt dezavantajele. Și dacă optezi pentru un sistem, trebuie să constați că ai masa critică să îl pui în practică. Dacă nu există această masă critică, și astăzi nu există această masă critică în Parlament, atunci degeaba susții ceva”, a fost concluzia finală a premierului.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




