Traian Băsescu, analiză pe alegerile locale din București. Cine are, cu adevărat, șanse să devină primar general?

Traian Băsescu a analizat, duminică seara, competiția pentru Primăria Capitalei și profilul candidaților care ar avea șanse reale să câștige scrutinul. Fostul președinte a indicat că, în opinia sa, trei nume se detașează ca favoriți: Daniel Băluță, Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă.

În același timp, Băsescu a transmis că intrarea lui Eugen Teodorovici în cursă ar putea avea un impact asupra electoratului lui Băluță, având în vedere trecutul acestuia ca ministru de Finanțe susținut de PSD.

Băsescu a subliniat că bucureștenii ar avea, în acest ciclu electoral, o paletă largă de opțiuni credibile, remarcând faptul că doi dintre candidați sunt primari de sector cu experiență, iar unul este fost ministru al Transporturilor, cu trecere prin administrația centrală.

Fostul șef al statului a sugerat că alegătorii din Capitală nu pot spune că nu au alternative pornind de la candidați „rodați” și vizibili în spațiul public.

„Trei candidați cu șanse – Drulă, Băluță și Ciucu. Intră, înțeleg, zilele astea și Teodorovici. S-ar putea să-i ciuntească ceva din voturile lui Băluță, că Teodorovici a fost ministru de Finanțe din partea PSD-ului. S-ar putea să-i ciupească ceva.

Există o realitate – este un rând de alegeri în care bucureștenii au pe cine alege. Deci, dacă vor alege prost, e problema lor.

Dar au doi primari de sectoare care sunt rodați, au un fost ministru al Transporturilor – pe Drulă, care și el e rodat în administrație, nu mai vorbim că au și foști ziariști”, a afirmat Traian Băsescu.

Electoratul bucureștean nu va cădea în plasa suveraniștilor, crede Băsescu

Referindu-se la suveraniști, Băsescu a afirmat că, din punctul său de vedere, electoratul bucureștean va sancționa masiv discursul promovat de aceștia.

El a explicat că noțiunea de suveranitate este deja garantată de Constituție, precizând că toți cetățenii români sunt, în esență, suveraniști, iar ideea conform căreia anumite grupări politice ar fi „purtătoarele autentice” ale acestui concept ar reprezenta, în opinia sa, o „păcăleală” alimentată de lipsa de informare civică.

Traian Băsescu
Traian Băsescu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Ioana Zamfir

„Mulți se vor dumiri despre escrocheria suveranistă. Toți suntem suveraniști, ne scrie în Constituție: «România este stat suveran». Scrie acolo la articolul 1 din Constituție. Și dintr-odată s-au găsit unii care spun că sunt suveraniști.

Toți românii sunt suveraniști, toți respectăm și susținem suveranitatea acestui stat. Păcăleala care a funcționat este din incultură.

Românii nu știu că în constituția lor scrie că România este stat suveran, că i-ar lua râsul atunci când l-ar vedea pe Simion și pe alți suveraniști care nu mai pot de dragul suveranismului”, a fost explicația dată de Traian Băsescu.

Imaginea lui Nicușor Dan, folosită în campania electorală

În ceea ce privește disputa dintre Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă legată de modul în care fiecare pretinde susținerea lui Nicușor Dan, Băsescu a apreciat la Digi24 că actualul președinte al României nu ar fi deranjat de situație.

El a argumentat că, atâta timp cât un politician are popularitate, partidele care l-au susținut tind să folosească imaginea acestuia fără a cere permisiunea explicită – o practică despre care Băsescu a afirmat că este bine cunoscută în mediul politic.

Tot el a punctat că astfel de asocieri încetează în momentul în care popularitatea liderului respectiv începe să scadă, moment în care partidele nu mai găsesc util să-i folosească imaginea.

„Cred că nu se va enerva domnul Nicușor Dan, pentru că nu s-a enervat când a fost susținut de USR în campania prezidențială, pe de o parte, iar pe de altă parte, vă spun din experiență – cât timp ești popular, partidul care te-a susținut va uza de numele tău, de pozele tale, de toate cele, fără să te întrebe de reguli, te trezeai că ești pe afiș chiar și cu unii infractori care candidau pe listele partidului, ajungeai într-un județ, te trezeai cu el pe afiș.

Asta e la lideri, dar asta nu înseamnă că e la nesfârșit acest abuz. După ce nu mai ești foarte popular, nu se mai folosește nimeni de poza ta”, a mai spus fostul președinte al României.