La decesul unui asigurat sau unui pensionar, persoana care suportă cheltuielile în privința decesului, poate cere un ajutor de stat, care, pentru acest an, a fost majorat cu aproape 700 de lei față de valoarea din 2022 și care ajunge la aproape 7.000 de lei.

Ajutorul se poate cere și dacă este vorba de decesul unui membru de familie al asiguratului/pensionarului

Astfel, ajutorul de deces poate fi cerut, potrivit Legii pensiilor, în cazul decesului unui asigurat sau al unui pensionar. Doar o singură persoană poate beneficia de acest ajutor, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

Dovada suportării cheltuielilor se face prin orice mijloc de probă admis de lege (de pildă, chitanțe sau bonuri fiscale). De asemenea, ajutorul se poate cere și dacă este vorba de decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, care nu figura în evidențele autorităților ca asigurat sau pensionar. În astfel de situații, ajutorul e la jumătate din cuantumul dat pentru moartea unui asigurat sau a unui pensionar. Membri de familie sunt considerați:

  • soțul;
  • copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
  • părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

Care este valoarea ajutorului și cum poate fi obținut

Valoarea ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Acesta nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. În 2023, după cum s-a stabilit prin Legea 369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul acesta, valoarea ajutorului de deces este stabilită la:

  • 6.789 de lei – în cazul asiguratului sau pensionarului;
  • 3.395 de lei – în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.

Ajutorul de stat se acordă la cerere, în baza certificatului de deces și a următoarelor acte:

  • actului de identitate al solicitantului (original şi copie);
  • actelor de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
  • dovezii că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
  • actului medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverinţei care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original);
  • adeverinței eliberate de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.

Dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul din partea autorităților.