Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav are un nou director. Are o carieră solidă la ROMATSA

Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav are un nou director. Are o carieră solidă la ROMATSA

SURSA FOTO: Wikipedia - Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav are un nou director

Publicat de Corina Chiriac la 3 noiembrie 2025, 17:32

Luni, 3 noiembrie, Daniel Ştefan Micu a preluat oficial conducerea Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav (AIBG), după ce a câştigat concursul organizat pentru postul de director general. Mandatul său va fi valabil până în mai 2029, iar principalul său obiectiv este creşterea traficului de pasageri şi dezvoltarea activităţii aeroportului, pentru a asigura sustenabilitatea financiară începând cu 2027-2028.

Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav are un nou director

Daniel Ştefan Micu a preluat luni conducerea Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav (AIBG) şi a subliniat că prioritatea sa este creşterea activităţii şi a numărului de pasageri, astfel încât aeroportul să devină sustenabil din punct de vedere financiar începând cu anii 2027-2028.

”Luni, 3 noiembrie, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav (AIBG) îşi începe mandatul. În urma procedurii de selecţie, organizată de către Regia Autonomă «Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav» în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, concursul pentru ocuparea postului de director general al AIBG a fost câştigat de către Daniel Ştefan Micu. Dintre cei trei concurenţi înscrişi, Daniel Micu a obţinut cel mai mare punctaj fiind validat pentru postul menţionat”, anunţă aeroportul.

aeroport
SURSA FOTO: forbes.ro – Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav are un nou director

Mandatul său este valabil până în 2029

Noul director general vine cu o carieră solidă în cadrul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA RA), unde a deţinut mai multe poziţii de expertiză, de la siguranţă şi investigaţii, securitate aeronautică şi informatică, până la calitate şi mediu, precum şi în Direcţia Aviaţie Civilă şi Spaţiu Aerian.

Daniel Micu a fost parte din managementul Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav încă de la înfiinţarea sa, deţinând funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie între septembrie 2022 şi octombrie 2025.

Contractul care îi conferă mandatul de director general, valabil între 3 noiembrie 2025 și 29 mai 2029, a fost semnat, iar astăzi Daniel Micu a demarat oficial activitatea în noua sa funcție.

Daniel Micu continuă să facă parte din echipa executivă a Consiliului de Administraţie al AIBG, alături de Mihai Iordache, Liliana Ialomiţeanu, Mihai Hârlab şi Mihai Lucian Pascu, care preia rolul de preşedinte al Consiliului.

”Funcţia de director general mă onorează şi mă obligă în acelaşi timp. Mandatul meu se anunţă unul plin de provocări, în contextul în care Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav trebuie să îşi dezvolte activitatea şi traficul de călători, în aşa fel încât să se poată autosusţine financiar începând cu anul 2027-2028. În acest sens, după revizuirea Master Planului de dezvoltare al AIBG vor rezulta o serie de investiţii în infrastructura aeroportuară absolut necesare dezvoltării activităţii, concomitent cu atragerea de noi operatori aerieni şi diversificarea rutelor de transport aerian”, a menţionat directorul general Daniel Micu.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.