Medicul Cercel avertizează că, dacă trendul ascendent al cazurilor de COVID-19 va fi reluat în România, este posibil ca măsurile restrictive să fie reluate.

„Nu este vorba despre un număr, ci problema trendului dacă e ascendent toate aceste măsuri vor trebui reluate la un moment dat. Noi suntem acum la 160 de cazuri zilnice, cu o rată de mortalitate joasă și noi nu ar trebui să dăm cu piciorul acestui avantaj. Orice creștere va fi studiată cu mare atenție de  către INSP, astfel încât dacă în decurs de 7-10-15 zile, numărul cazurilor tinde să crească spre 400-500, măsurile vor trebui revizuite repede”,  a declarat Adrian Streinu Cercel într-o intervenţie telefonică la B1TV.

Cât vor mai dura măsurile speciale anti-coronavirus

Medicul a precizat că românii ar trebui să respecte măsurile speciale încă două luni și jumătate pentru a scăpa definitiv de COVID-19. „Am văzut cât se poate de clar că și președintele a spus că sunt persoane care aduc informații false în câmpul public, acestea nu trebuie să apară atâta timp cât vorbim despre sănătatea oamenilor. Grija noastră trebuie să fie aceea de a nu avea noi cazuri. Dacă trendul e descendent, haideți, așa cum am suportat două luni și jumătate, să mai suportăm încă două luni și jumătate și o să vedem că virusul se va potoli.

Dacă nu vom face așa vor trebui revizuite măsurile și pierdanții vom fi tot noi. E nevoie de încă două luni și jumătate de respectare drastică a măsurilor. Dar și de aceste reguli de igienă personală, spălatul pe mâini, purtatul măștii, spălatul pe față vor trebui să fie standard de aur pentru orice persoană”, a mai precizat Adrian Streinu-Cercel.

În ceea ce privește măsurile de relaxare anunțate de autorități, începând cu luna iunie, mangerul Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş, a precizat că în luna august noul coronavirus va fi prea slab să mai pună probleme, dar asta va depinde de respectarea măsurilor.

„Luna iulie va fi o luna cu cazuri puține, luna august va fi o luna sigura dacă facem ce am făcut până acum. Virusul se răspândește prin contact uman, de la om, la om, nu are legătură cu sezonul estival”, a mai precizat Adrian Streinu-Cercel. De asemenea, acesta a precizat că nu vede o problemă în deschiderea teraselor de la 1 iunie, cu condiția respectării unor reguli stricte de distanțare, pentru că la o terasă „nu poți să stai cu masca pe față și să bei limonadă”.

„Noi dacă vrem ca populația să rămână sănătoasă, atunci autoritățile de sănătate publică pun la bătaie o serie de mijloace prin care să scoți la iveală o stare de îmbolnăviri. Temperatura crescută, de peste 37 cu 5 este un indicator al infecției cu COVID-19, reprezintă cam 45% din cazuri. Acum depinde cu ce instrument și cum o faci. Dar sp nu uităm că dacă acum vorbim de coronavirus, peste o săptămână o să vorbim de alte microorganisme care dau tot feluld e infecții care generează febră. Nu trebuie să uităm că există alte boli care generează febră”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.

De unde provin noile cazuri de COVID-19 în România

Acesta a precizat că noile cazuri de îmbolnăviri provin din anumite focare cunoscute, dar există în continuare transmitere intracomunitară.

„O componentă este cea de focar și avem cazul de la Găești, și avem și transmitere intracomunitară, care nu s-a potolit. O vedem la spital unde ajung tot felul de pacienți care sunt cu febră, cu dureri musculare, cu pierderea mirosului care vin de acasă, de pe stradă. Acum sesizăm că virusul schimbă comportamentul pacienților. Încep și alte tipuri de manifestări ale acestora, inclusiv cele digestive”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel la B1TV.