Directorul medical al Institutului Matei Balș, Adrian Marinescu, spune că nu ar introduce obligativitatea purtării măștii pe plajă. “N-aș introduce obligativitatea de a o purta, sigur că dacă e o regulă o respectăm”.

Medicul s-a gândit la o altă variantă

Directorul medical al Institutului Matei Balș spune însă că ar gândi o variantă mai echilibrată. “Eu aș gândi o variantă echilibrată, aș face diferența între spațiu închis și spațiu deschis, dar tot foarte adevărat e că ar trebui ca noi toți să înțelegem că dacă n-ai avea mască în spațiul deschis ar trebui să înlocuiești cu distanțarea, să fii atent la niște lucruri”, a mai spus Adrian Marinescu

“Dacă vorbim de valul al treilea, e clar că tulpina din Marea Britanie care s-a transmis mult mai ușor a dus la un număr mare de infectări. Nu înseamnă neapărat că au fost forme severe, dar în plan practic și tinerii s-au infectat și sigur că din rândul lor au fost și unii care au făcut forme severe. Motiv pentru care vârsta aparent a scăzut, adică poți să vezi în terapie și un pacient de vârstă medie sau chiar tânăr, față de valul al doilea când se întâmpla mai rar”, a mai spus Adrian Marinescu, la AlephNews

Adrian Marinescu, despre modelul suedez

Medicul Adrian Marinescu a vorbit și despre abordarea modelului suedez asupra pandemiei. “Au fost și alte țări care au mers pe acest model (nr. cel suedez). Marea Britanie și-a dat seama că a fost o greșeală abordând astfel pandemia.”

Medicul a spus ce ar fi trebuit să facem încă de la începutul pandemiei pentru a nu ajunge la situația din prezent. “Ar fi suficient să avem suprafețele acoperite și aș lua vaccinul mai repede. Legate de granițe – cea mai grea măsură să împiedici importul. Dacă ai fi avut un șistem medical performant îți permiteai să vii cu mai puține restricții.

Sursa foto: Facebook