Nou scandal între actualii guvernanţi şi cei din USR, aflaţi până acum ceva timp la Palatul Victoria, pe tema pensiilor şi salariilor românilor!

Acuzaţii venite dinspre USR, pe tema pensiilor

Cristian Ghinea, fostul ministru USR al Fondurilor Europene, afirmă că mii de foşti primari şi şefi de consilii judeţene din România vor primi pensii speciale, dacă Guvernul nu dă mai repede o ordonanţă, în următoarele trei săptămâni. Banii pentru aceste pensii speciale nu ar mai permite creşteri de pensii pentru ceilalţi români care aşteaptă cu înfrigurare majorările.

“Sunt pensii speciale pentru clientela politică şi evident că dacă le bagi pe astea nu mai ai spaţiu de crescut pensiile celorlalți români”, a acuzat Ghinea.

“Nu înțelege nimic din sistemul de pensii. Este artizanul sărăciei pensionarilor din România”

Marius Budăi, actualul ministru PSD al Muncii şi Solidarității Sociale, i-a răspuns imediat lui Cristian Ghinea, pe care-l numeşte “artizanul sărăciei pensionarilor din România”, din cauza procentului din PIB introdus de acesta în PNRR.

“Dumnealui a dovedit că nu înțelege nimic din sistemul de pensii”, a declarat Budăi despre adversarul său politic, explicând ce se va întâmpla cu adevărat cu pensiile şi salariile românilor în noul an ce stă să înceapă.

“Eu nu am ce să îi răspund. Dumnealui a dovedit că nu înțelege nimic din sistemul de pensii. Este artizanul sărăciei pensionarilor din România şi chiar nu am ce să-i răspund.

Acel procent de 9,4% din PIB impus de Ginea în PNRR nu face altceva decât să-i sărăcească pe pensionarii din România, din moment ce UE are o medie europeană de 13% din PIB. Acest subiect al pensiilor speciale a fost intens uzitat de USR în campaniile electorale.

Am avut şi un coleg la PNL, trebuie să recunosc, care în 30 de zile le desființa. Ați văzut vreo măsură în timpul când au fost la guvernare şi au avut ministrul Justiției?”, a declarat, duminică, Marius Budăi pentru postul Antena 3.

Cu cât creşte punctul de pensie de la 1 ianuarie? Ce alţi bani vor mai primi românii?

Ministrul Muncii a continuat şi le-a transmis românilor că pot sta liniştiţi, indiferent cât de mult încearcă unii să îi sperie: tot ce este trecut în programul de guvernare se va întâmplă, începând cu 1 ianuarie.

Marius Budăi a detaliat exact ce măriri de pensii, indemnizaţii sociale, alocaţii sau ajutoare pentru pensionari sunt trecute pe lista Guvernului.

“Eu nu o să intru în acest joc, vreau doar să-i liniștesc pe cetățenii români. Ceea ce am trecut în programul de guvernare se va întâmpla începând cu luna ianuarie, indiferent cât încearcă unii sau alți să-i panicheze pe pensionari, încercând să acopere ceea dumnealor nu au făcut cât au fost în Guvern.

Mai exact, majorarea valorii punctului de pensie de la 1.442 la valoarea de 1.586 de lei, majorarea indemnizației sociale de la 800 de lei la 1.000 de lei, un sprijin pentru cei cu pensii de până în 1.600 de lei pentru a crea un scut în faţa acestui val de scumpiri deja năprasnic, majorarea alocațiilor copiilor, instituirea celei de-a 13 indemnizații pentru persoanele cu dizabilități.

Lucrăm pe două linii, una de acte de normative, cealaltă de impact, altfel încât acestea să fie la timp terminate şi aprobate în Guvern ca să stea bază pentru construcţia bugetului pentru anul 2022”, a mai transmis ministrul Muncii şi Solidarității Sociale.