Lovitură dură pentru miloane de români! Pensiile ar putea să nu mai crească. Anunț crunt înainte de sărbători

Într-un mesaj pe pagina de socializare, fostul ministru Cristian Ghinea a notat că în cursul zilei de vineri, ministrul Muncii, marius Budăi, a fost întrebat dacă vor fi băgate în plată pensiile speciale ale primarilor, însă acesta a decis să spună că este vina lui Cristian Ghinea pentru negocierea limitei de 9,4% din PIB pentru pensii în PNRR, în timp ce media în UE este de 13%.

”Ca orice medie, procentul ascunde diferențe mari între țări și nu ajută cu nimic dezbaterea. Așa pot să spun și eu că să crească Budăi pensiile la nivelul din Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Irlanda, Slovacia, Cehia. Ar suna bine dar ar fi o prostie, pentru că toate aceste țări au cheltuieli cu pensiile/PIB mai mici de 9,4%. Toate cheltuie aproximativ 8%. România are acum o cheltuială pensii/PIB de aprox 8%. În linie deci cu cele mai multe țări UE din est.

Problema României, și a altor țări, este deficitul la fondul de pensii care trebuie acoperit în fiecare an de la bugetul mare al țării. Ca să acoperi gaura, trebuie să iei bani de la buget, de unde se duce în deficitul bugetar, de unde preocuparea Comisiei pe subiect.

Nu ar fi elegant din partea mea să dau detalii de la negocieri, dar pot spune că procentul de 9,4% din PIB care a rămas în final în PNRR este mult față de propunerea făcută de Comisia Europeană. Poate nu știți, dar România a fost aruncată de PSD în procedura de deficit excesiv și orice cheltuială trebuie să se raporteze la aceste constrângeri (care nu au legătură directă cu PNRR).”, spune Cristian Ghinea.

De asemenea, acesta a mai notat că limita de 9,4% este o limită care permite majorarea pensiilor, subliniind că procentajul nu a fost ales la întâmplare.

”Dimpotrivă, 9.4% este un procent care permite creșterea de pensii acum. Îl provoc pe Budăi (și pe Ciolacu, în general pe băieții ăștia care în fiecare zi șurubăresc și modifică PNRR cu câte ceva) să scrie odată emailul acela la Comisie să ceară modificarea. Chiar vreau să văd negocieri pe pensii/PIB între Budăi și DG Recovery.

Cine crede că m-am dus eu cu un procent așa pescuit din avion bate câmpii. Au fost propuneri alternative, problema a fost deschisă luni de zile, au existat consultări cu ministerele implicate și am căzut la pace. Budăi să scrie mesaj că vrea să redeschidă negocierea asta sau să înceteze cu smiorcăiala.”, a mai scris acesta.

Toate pensiile speciale sunt incluse

Fostul ministru Cristian Ghinea a mai notat că ”anvelopa asta include și pensiile speciale”, subliniind că USR este singurul partid din țară care a desființat pensiile speciale, adăugând că ”am condiționat intrarea la guvernare de desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Am cerut și anularea pensiilor speciale pentru primari, partenerii de coaliție au acceptat doar amânarea intrării în plată. Adică amânarea cu un an. Care tocmai trece.”

Mai mult decât atât, Cristian Ghinea avertizează că mii de foști primari și șefi de Consilii Județene vor primi pensii speciale de la 1 ianuarie, asta dacă Guvernul nu va da un OUG în acest sens în următoarele trei săptămâni.

”Astea sunt tot pensii speciale, indiferent că Budăi le zice indemnizații sau girafă. SUNT PENSII SPECIALE.

Sunt pensii speciale pentru clientela politică și evident că dacă le bagi pe astea în plată și crești și celelalte pensii speciale nu mai ai spațiu de crescut pensiile celorlalți români. De asta se smiorcăie Budăi: trebuie să aleagă între pensiile speciale ale clientelei și crescut pensiile românilor.

#RomâniiTrebuieSăȘtie că orice creștere de pensii speciale sau introducere de pensii speciale noi, cum face PSD acum pentru primari, înseamnă imposibilitatea de a crește pensiile lor.”, notează fostul ministru.

Ghinea a aruncat cuvinte dure la adresa Guvernului

În finalul mesajului, fostul ministru a spus că Guvernul ar trebui să lase ”smiorcăiala” și să se apuce de treabă în ceea ce privește recalcularea pensiilor.

”Guvernul PNLSD trebuie să se apuce de treabă și să lase smiorcăiala. Trebuie să termine recalcularea pensiilor, să vină cu o formulă statistică fixă de crescut pensiile. Și să producă, să aibă creștere economică, să crească PIB, crește și anvelopa pentru pensii.
Asta este, nu vă mai puteți juca cu pensiile românilor.
#FărăPensiiSpeciale #FărăDeciziidinPix”, a mai notat acesta.