Cei care activează împotriva risipei de mâncare oferă sfaturi referitoare la cum se poate evita acest lucru. Potrivit acestora, cea mai mare risipă se face în perioada Craciunului sau a Revelionului, iar cei care aruncă cele mai multe alimente sunt lanțurile de hypermarketuri şi de resturante. Se pare că românii aruncă în medie 130 de kg de mâncare.

„Să găteşti mai puţine feluri. Nu e nevoie de şapte feluri pe persoană, cine mănâncă atât până la urmă?”, spune Ioana Miheţ, consultant Food Waste Combat, conform Digi24.

După 2 ani de activitate, societatea anti-risipă se poate lăuda cu înființarea băncii de alimente din Cluj-Napoca, prin care a reuşit să salveze sute de tone de mâncare.

„Tot ce vedeţi aici e rezultatul eforturilor a unei echipe de 23 de oameni care vor şi duce şi mai departe acest proiect pe doi piloni: educaţie pentru combaterea risipei alimentare şi banca de alimente pentru redus efectiv risipa”, a spus Camelia Gui, manager de proiect. Ghidul anti-risipă alimentară urmează să fie distribuit în ţară începând cu luna februarie.


Te-ar putea interesa și: