Joe Biden nu a pierdut timpul. Abia instalat în Biroul oval, iată că miercuri după amiaza s-a grăbit să semneze mai multe decrete prezidenţiale şi memorandumuri şi să promoveze 17 decizii pentru a inversa măsuri luate de predecesorul lui, Donald Trump, considerate nocive şi abuzive.

Revenirea în Acordul de la Paris privind clima şi în OMS, oprirea construirii zidului de la frontiera cu Mexicul, rezolvarea situaţiei a sute de mii de clandestini sau impunerea purtării măştii în clădirile federale pentru a lupta contra Covid-19: Joe Biden îşi exprimă limpede priorităţile. Şi nerăbdarea de a gestiona gravele crize cu care se confruntă Statele Unite.

Niciodată un preşedinte nu a acţionat cu atâta grabă, sunt de acord în a spune comentatorii americani. Mesajul lui este clar: este urgent să se repare stricăciunile făcute de Donald Trump. “E mult de reparat. Mult de restaurat. Multe lucruri de vindecat. Mult de construit şi mult de câştigat”, a arătat democratul în discursul lui inaugural. De mai multe ori, a făcut aluzie la predecesorul lui, dar fără a-l numi vreodată, notează Le Temps.

Un plan de 2.000 de miliarde

În opinia președintelui american, schimbarea climei trebuie “combătută cum nu am făcut-o niciodată până acum”. El ţine să se distanţeze de administraţia Trump care îşi afişa scepticismul climat ca stindard.

Şi pentru asta, îl numeşte pe John Kerry, secretar de stat în administraţia Obama, emisar special pentru climă. Pentru acesta din urmă, se pune problema nici mai mult, nici mai puţin decât să “refacă credibilitatea Americii”.

Este programat un summit pentru a-i convinge pe liderii naţiunilor poluante să participe activ la atingerea neutralităţii carbonului în 2050. Joe Biden a decis, de altfel, sa oprească construirea unui oleoduct între Statele Unite şi Canada, Keystone XL.

Din februarie, el va prezenta Congresului un plan detaliat de 2.000 de miliarde de dolari pentru climă, cu elemente împrumutate din “Green New Deal” susţinut de latura progresistă a partidului democrat.

Pe frontul migraţiei, anunţul major şi aşteptat este oprirea construirii zidului de la frontiera de sud a Statelor Unite; anunţ salutat imediat de ministrul mexican al afacerilor externe, Marcelo Ebrard.

Zidul era una din principalele promisiuni ale lui Donald Trump în 2016. Joe Biden anulează şi decretul anti-musulman, care îi împiedica pe cetăţenii ţărilor majoritar musulmane să poată intra pe teritoriul american.

El prevede o mare reformă migratorie, care necesită aprobarea Congresului, care ar trebui să permită unui număr de aproape 700.000 de clandestini sosiţi minori în Statele Unite, faimoşii “Dreamers”, să-şi regularizeze situaţia. Donald Trump anulase programul DACA al lui Barack Obama care trebuia să-i protejeze pe “Dreamers”, iată că Joe Biden cută să-l resusciteze.

Joe Biden a semnat o avalanşă de măsuri

Una din priorităţile majore ale noului preşedinte este lupta contra Covid-19, care a provocat deja peste 401.000 de morţi în Statele Unite.

Miercuri, Joe Biden a avertizat că ţara intră în “faza cea mai ucigaşă a virusului”. De acum înainte, purtarea măştii ar trebui să fie obligatorie în toate clădirile federale, ca şi pentru toţi angajaţii federali.

Sunt de asemenea luate măsuri pentru a ajuta familiile cu dificultăţi economice din cauza consecinţelor pandemiei.

Joe Biden vrea de asemenea să ofere mai multă diversitate administraţiei şi să lupte contra rasismului sistemic ca şi a discriminării pe baza orientării sexuale sau de gen.

Potrivit lui Jen Psaki, noua purtătoare de cuvânt de la Casa Albă, Joe Biden n-ar trebui să se oprească, fiind pe calea cea bună. Va trebui să ne aşteptăm la o avalanşă de măsuri în zilele următoare.