Marius Bodochi a jucat împreună cu Costel Constantin, în urmă cu un an, în piesa „Omul care a văzut moartea” de la Teatrul Național. El crede că maestrul a avut o cădere după ce, recent, și-a pierdut soția.

Costel Constantin ar fi putut trece printr-o cădere

Bodochi îl descrie pe maestru așa cum puțini l-au cunoscut. Regretatul actor născut la Galați este prezentat drept un om foarte pozitiv, care reușea să îi învioreze pe ceilalți și să împace spiritele.

El a ținut să sublinieze că se refere cu regret la domnia sa folosind timpul trecut.

„Îmi pare rău că vorbesc despre domnia sa la trecut. Era un om minunat, un coleg desăvârșit și întotdeauna reușea să creeze o atmosferă foarte plăcută la repetiții, inclusiv la spectacole. Dacă tensiunea era ridicată, avea un tact senzațional de ne calma pe toți. A fost un coleg minunat și un actor excepțional”, a declarat Marius Bodochi pentru Fanatik.

Marius Bodochi vorbise recent cu regretatul actor

Marius Bodochi a dezvăluit pentru sursa menționată că vorbise zilele trecute cu regretatul actor și se gândeau să revină pe scenă.

De asemenea, Bodochi spune că Costel Constantin era „un om în toată puterea și fizică, și intelectuală, un om cu o carismă aparte, un om pozitiv”.

„Îmi pare atât de rău pentru el, pentru că zilele trecute am vorbit cu el la telefon și ne gândeam să revină pe scenă. Era un om în toată puterea și fizică, și intelectuală, un om cu o carismă aparte, un om pozitiv.

Măi, dacă îmi zice cineva ce e un om pozitiv… Dacă mă întreabă cineva ”Ce înseamnă pentru tine, măi, Mariuse, un om pozitiv?”, aș spune așa: un om pozitiv este precum Costel Constantin. Și inteligent, cultivat, citit. A fost cu foarte mult bun simț, de o modestie… La câte lucruri a făcut omul ăsta!”, a mai spus actorul.

El a amintit apoi și de rolurile superbe pe care Costel Constantin le-a interpretat. Un astfel de exemplu este cel din piesa „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în anii 1980. La momentul respectiv, regretatul actor era comparat cu Jack Nicholson.

„Câte roluri superbe a avut! Numai dacă ne gândim la rolul lui din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în anii 1980, unde a fost comparat cu Jack Nicholson. Era excepțional. Juca alături de prietenul lui, de Florin Piersic. Acum o oră am aflat și eu. Chiar sunt șocat. Îmi pare atât de rău încât nu știu cum să-ți spun!”, a completat Marius Bodochi.

Regretatul actor a fost marcat de o durere profundă

Marius Bodochi a explicat că dorul de soția decedată în urmă cu câteva luni l-a marcat profund pe regretatul actor. Durerea a fost una de nesuportat pentru maestrul Constantin.

Bodochi a mai spus că actorul o diviniza pe femeia pe care a pierdut-o. Cei doi au trăit o poveste de iubire rară, fiind adevărate suflete pereche, conform dezvăluirilor făcute de actor.