Fondurile europene pentru pescuit pot fi accesate începând de astăzi. După mai bine de trei ani de la aderarea la UE, România nu a primit nici un euro din Programul Operaţional de Pescuit.

Ministerul Agriculturii a lansat luni sesiunea de depunere de cereri de prime de finanţare pentru două măsuri din cadrul Programului Operaţional de Pescuit, prin care pot fi accesate fonduri nerambursabile în valoare de peste 2,5 milioane euro.

Astfel, potrivit unui anunţ al Ministerului Agriculturii, începând de luni pot fi depuse cereri de finanţare pentru măsura de acva-mediu (1.575.280 euro) şi pentru măsura specială aplicabilă exclusiv flotelor care fac obiectul unui program de adaptare – “Ajutor public pentru încetarea permanentă a activităţilor de pescuit” (1.000.000 euro).

Depunerea cererilor de finanţare se poate efectua la sediile Compartimentelor Regionale POP.
Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri.

Potrivit Ministerului Agricuturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), sesiunea aferentă Măsurii 2.2 – „Măsuri de acva-mediu”, va fi deschisă continuu, până la epuizarea fondurilor, iar măsura specială va fi deschisă până pe 30 iunie 2010.

Proiectele depuse până acum trebuie refăcute

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru, a declarat la începutul anului că proiectele aplicate până în prezent în cadrul Programului Operaţional de Pescuit vor trebui refăcute şi redepuse, după ce sistemul de implementare al acestuia a fost refăcut, fiind adaptat normelor europene.

Potrivit lui Dumitru, România nu a reuşit să absoarbă fonduri din POP, din cauza unei probleme majore legate de sistemul de implementare al programului.
În cadrul Programului Operaţional de Pescuit pot fi depuse proiecte pentru măsurile 1.3 – „Investiţii la bordul navelor de pescuit şi selectivitate”, 1.5 – „Compensaţii socio–economice–Acţiunea: Achiziţionarea pentru prima dată a unei nave”, 2.1 – „Investiţii productive în acvacultură”, 2.6 – „Investiţii în procesare şi comercializare”.

Potrivit programului, fondurile europene vor putea fi alocate, până în 2013, pe cele cinci axe, astfel: pentru adaptarea flotei de pescuit vor putea fi acordate fonduri totale de 13,3 milioane de euro, din care 75% fonduri UE, pentru acvacultură -140 milioane de euro, pentru măsuri de interes comun – 40 milioane de euro, pentru dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti -100 milioane de euro, iar pentru asistenţă tehnică -14,3 milioane de euro.