2019 – Cel mai bun an pentru startup-urile din România

2019 – Cel mai bun an pentru startup-urile din România
Publicat de Valentina Drăgoi la 23 decembrie 2019, 13:20
Din cuprinsul articolului

Se pare că anul 2019 are deja toate atributele unui an de referință pentru dezvoltarea ecosistemului local de startup-uri. Acesta a crescut și a atras interesul investitorilor externi, astfel că finanțarea startup-urilor s-a diversificat și a devenit mai accesibilă. 

Numărul startup-urilor a crescut în acest an cu peste 20% față de anul anterior, fie că avem în vedere startup-uri noi sau idei mai vechi, aduse la suprafață de prospectarea acceleratoarelor din România. Iar finalul anului curent aduce vești și mai bune: o a doua investiție Serie A după UiPath, primită de FintechOS, și alte companii care sunt în negocieri tot pentru o investiție Serie A (AlphaBlock și TypingDNA), se anunță într-un comunicat de presă, transmise de EY, una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global.

Vorbind despre indicatorii de ecosistem, investiția medie pe runda de finanțare a crescut cu peste 20% datorită numărului mare de investiții „Seed” de peste un milion de euro și, în special, a finanțării obținute în decembrie de FintechOS. Creșterea valorii medii a investiției pe rundă este cu atât mai valoroasă pentru ecosistem, deoarece tot în cursul anului 2019 s-au făcut cele mai multe investiții mici de tip „Seed” din istoria ecosistemului. Pentru analiza indicatorilor, nu au fost folosite datele UiPath, care ar fi modificat acești  indicatori către valori asemănătoare cu cele din piața din SUA. 

Principalul hub pentru finanțare este București, ținând cont de numărul startup-urilor active și de programele dedicate lor. Mai mult, alți factori importanți de aici sunt forța de muncă digitală și numărul mare de companii de tehnologie.

 

Fuziuni și achiziții

 

În ceea ce privește fuziunile și achizițiile (M&A), deși se mențin semnificativ mai mici  comparativ cu Europa de Vest, corporațiile rămân cei mai relevanți cumpărători pentru fondatorii de startup-uri. Companiile românești sunt vândute în etape de dezvoltare premature, în principal către cumpărători din afara României. Prin urmare, din perspectiva M&A, se simte lipsa unei experiențe cu un IPO. Piața bursieră locală, deși deschisă, nu reușește să devină atractivă pentru companiile locale.

Ca să înțelegem contextul investițional actual, Europa de Vest este, în prezent, mai atractivă decât în urmă cu 10 ani. Europa de Est este considerată a doua cea mai atractivă regiune pentru investiții la nivel global. În acest context investițional pozitiv, România ar trebui să profite de a doua cea mai mare economie din Europa de Est și de o lungă tradiție în domeniul IT, pentru a capta cât mai mult din fluxul de investiții în tehnologie.

Creșterea ecosistemului de startup-uri din România este vizibilă, în linie cu tendințele țărilor din Europa de Vest. Avem un unicorn care s-a remarcat, dar distanța dintre acesta și următorul loc este foarte mare. Pentru a reduce decalajul, investitorii și companiile din România trebuie să depună un efort mai intens ca până în prezent. 

Se anticipează că 2020 va aduce multe surprize plăcute. Rămâne însă de văzut dacă evoluțiile economice la nivel global vor permite menținerea sau, de ce nu, creșterea ritmului de dezvoltare și implicare într-un ecosistem tot mai efervescent, dispus să se adapteze rapid în ecosisteme din Vestul Europei și din SUA. 

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de dolari americani în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.