Administratorii au încetat bătălia pentru a atrage cât mai  mulţi clienţi la fondurile de pe Pilonul III. De altfel, nici potenţialii participanţi nu au bani pentru contribuţiile de pensii private.

Mai puţin de 3.000 de angajaţi au decis, în fiecare lună din ultimele trei, să adere la un fond de pensii facultative (Pilonul III). În aceeaşi perioadă din 2008, numărul participanţilor la aceste fonduri a crescut cu cel puţin 5.000 de clienţi pe lună. Principalul motiv al încetinirii dezvoltării pensiilor facultative este criza care a lovit economia.

În acelaşi timp, numărul de noi participanţi atraşi de fondurile facultative în primele şase luni a fost mai mic de 19.000 de persoane. Astfel, într-o jumătate de an administratorii nu au reuşit să-şi egaleze performanţa înregistrată în cea mai bună lună a anului trecut –  iunie, când numărul de noi aderenţi a fost de aproape 22.400 de angajaţi.  Luna iunie 2009 a adus însă o nouă performanţă negativă: cel mai mic număr de adeziuni pe Pilonul III din momentul lansării sistemului – numai 2.109 de clienţi noi.

169-34166-29_pensii2_30.jpg„Practic, în 2009 au fost abandonate planurile iniţiale pentru pensiile facultative“, spune Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). „Explicaţiile  ar fi două: companiile şi-au redus bugetele planificate iniţial, iar administratorii n-au alocat noi sume pentru campanii pe Pilonul III, asa cum îşi propuseseră şi cum era de aşteptat: am spus toţi că anul 2008 a fost cel al pensiilor obligatorii, pentru că era bătălia pentru cote de piaţă cu orice preţ, şi că în 2009 se revine la pensiile facultative; că toţi îşi vor orienta strategia abordând clienţii cu pensii obligatorii ca să devină participanţi şi pe Pilonul III“, precizează Oancea.

Numărul participanţilor la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) care au şi bani în conturi a crescut de la o lună la alta, ajungând la 4,35 milioane de persoane în prezent.

Pensiile facultative, susţinute de angajatori

169-34168-capital_29.jpgMajoritatea contribuţiilor participanţilor de pe Pilonul III sunt plătite de angajatori. Astfel, pentru 54% din participanţi, contribuţiile erau virate exclusiv de angajatori la sfârşitul lunii iunie 2009, potrivit datelor publicate de CSSPP.

În acelaşi timp, pentru alţi 14% dintre clienţii fondurilor de pe Pilonul III, contribuţiile plătite de aceştia completau sumele virate de firmele pentru care lucrau. Res­tul participanţilor, 32% din total, îşi plăteau singuri contribuţiile la mijlocul anului în curs. Ponderea acestora a crescut cu două puncte procentuale comparativ cu sfârşitul anului 2008, aceasta şi în urma unor modificări legislative. Concomitent cu atragerea unui număr mai mic de participanţi de la o lună la alta, fondurile facultative sunt afectate şi de neîncasarea contribuţiilor, fenomenul fiind similar cu cel care se manifestă pe segmentul pensiilor private obligatorii. Peste 11.000 de participanţi pe Pilonul III, adică aproape 7% din total,  nu mai aveau conturile alimentate cu contribuţii la sfârşitul lunii mai a.c., potrivit datelor CSSPP.

Aceste cifre reflectă numai participanţii pentru care administratorii nu au încasat contribuţii timp de două-trei luni consecutiv, situaţie care duce la suspendarea contractelor, potrivit prevederilor celor mai multe prospecte.

169-34167-29_mirceaoancea_30_rp.jpgAm constatat că 2009, contrar aşteptărilor, nu este un an în care eforturile ad­ministratorilor şi ale companiilor să se îndrepte către Pilonul III.
Mircea Oancea, pereşedintele CSSPP

18.864 de noi participanţi au atras în acest an fondurile de pensii facultative, potrivit datelor publicate de comisia care supravegheazăsistemul

CRIZĂ
Administratorii nu promovează pensiile facultative, în timp ce angajatorii sau angajaţii nu sunt dispuşi să cheltuiască bani. Efectul: clienţii noi sunt foarte puţini.

Te-ar putea interesa și: