„În procesul de insolvenţă, la Asmita Gardens s-au eliminat creanţele chirografare (creanţe fără garanţii în valoare de circa 63 mil. euro n.red.) şi, din punct de vedere fiscal, acestea devin, în mod automat, venit dacă nu le plăteşti până la ieşirea firmei din reorganizare. Acestea se consideră venit în firmă şi trebuie să plăteşti 16% impozit pe profit. La fel se întâmplă şi cu TVA-ul dedus în perioada de reorganizare, care trebuie restituit statului la finalul procesului. Este o operaţiune contabilă“, a declarat pentru Capital Remus Borza, a cărui firmă, Euro Insol, a fost administrator judiciar al companiei.   

Astfel, în bilanţul financiar pe 2014, Asmita Gardens figurează cu un profit net de circa 60 mil. euro, după ce în 2013 afişa o pierdere de circa 560.000 de euro.

CITIŢI ŞI TOP 100 Companii cu cele mai mari profituri din România

Ansamblul rezidenţial de pe Splaiul Unirii a fost preluat în luna aprilie a acestui an de către banca finanţatoare Alpha Bank, creditorul majoritar, din cauza nerespectării planului de reorganizare. Odată cu această mişcare, firma Asmita Gardens a ieşit din insolvenţă.

În cei trei ani de reorganizare judiciară, în cadrul Asmita Gardens au fost vândute peste 150 de apartamente în valoare totală de peste 16,2 mil. euro. Încasările au diminuat cu circa 30% datoria pe care Alpha Bank o are de recuperat de pe urma acestui proiect, însă nu a fost respectat programul trasat în planul de reorganizare al companiei dezvoltatoare. Documentul întocmit de bancă şi acceptat de judecători în octombrie 2012 sprecifică faptul că „în cazul în care rambursarea de 102.988.520 (circa 23 mil. euro) din creditul aprodat de AGI-RRE Participations (societate controlata de Alpha Bank n.red.) nu are loc până la expirarea celor 16 luni de la data confirmării planului de reorganizare rezultă că piaţa rezidenţială nu prezintă o cerere solvabilă de apartamente în proiectul Asmita Gardens suficient de mare pentru a rambursa integral partea garantată a creditului AGI-RRE Participations de 56,65 mil. euro în perioada de reorganizare de trei ani“.

La şase luni de la expirarea termenului impus de bancă, vânzările erau cu circa 6 mil. euro sub ţinta stabilită. În acelaşi document, banca şi-a exprimat intenţia de a intra în posesia proiectului dacă această condiţie legată de vânzări nu va fi îndeplinită în termenul stabilit. Acesta este al patrulea proiect de anvergură intrat în portofoliul Alpha Bank după Doamna Ghica Plaza, Blue Tower şi Green Vista. În cazul Asmita Gardens, Alpha Bank a acceptat încă de la intrarea companiei în reorganizare o reducere a valorii datoriilor cu circa 13 mil. euro.

Asmita Gardens a vândut anul trecut 55 de apartamente în valoare de circa 5,76 mil. euro, iar un an mai devreme a înstrăinat 60 de unităţi. În prima jumătate a acestui an au mai fost vândute încă 23 de locuinţe din cadrul proiectului. Asmita Gardens mai are la vânzare circa 260 de apartamente dintr-un total de 765 disponibile. Ţinta de vânzări pe care şi-a propus-o Alpha Bank este de cinci apartamente/lună, ceea ce înseamnă că locuinţele din proiect vor fi vândute în totalitate peste patru ani.