Întrebat de News.ro dacă instituţia pe care o conduce a trimis la CCR o sesizare în privinţa Legii 90/2001, Victor Ciorbea a spus: ”Da, am depus la Curte”.

Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001.

Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Liviu Dragnea, președintele PSD, partidul care a câștigat așegerile cu 45% din voturi, nu poate ocupa funcția de premier, deoarece a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul referendumului din 2012, privind suspendarea fostului președinte Traian Băsescu.

Parlamentul a acordat miercuri votul de învestitură pentru Guvernul condus de premierul desemnat Sorin Grindeanu.

Capital.ro prezinta promisiunile facute de ministrii din Guvernul Grindeanu, care au fost audiați miercuri la comisiile parlamentare de specialitate. Click pe titluri pentru a citi articolele întregi.

Florin Jianu: Legea prevenţiei va fi gata în primul trimestru din 2017

Ministrul propus al Transporturilor, Răzvan Cuc: Nu promit niciun kilometru de autostradă

Mircea Titus Dobre: Autoritatea Naţională pentru Turism va dispărea după validarea Guvernului

Teodor Meleşcanu îşi doreşte adoptarea unei legi privind diaspora

Toma Petcu: Baza mixului energetic al ţării va rămâne producţia pe cărbune, alături de energia nucleară

Augustin Jianu: Orice formular pe care trebuie să îl depună un operator economic trebuie să se poată depune online

Ana Birchall: Prioritatea mea este asigurarea preşedinţiei UE de către România

Măsuri anunțate de ministrul propus al Turismului: vacanțe gratis pentru bugetari și promovarea turismului religios

Ionuţ Vulpescu, ministrul propus al Culturii: Bugetul Ministerului Culturii, dublu în 2017

Sevil Shhaideh: Ca să pornească regionalizarea avem nevoie de revizuirea Constituţiei

Adriana Petcu: Vreau să dezvolt o metodologie pentru concesionare, să deblocăm această situație

V. Ştefan: Legile cu caracter economic vor fi impuse într-un Cod economic al României

Florin Iordache: Voi propune premierului o revedere a principalelor acte normative, inclusiv a Cp şi a Cpp

Marius Dunca susţine modificarea Legii Sportului şi implicarea financiară a autorităţilor locale în sport

Lia Olguţa Vasilescu: Legea salarizării unitare este o prioritate zero

Petre Daea: Decizia cultivării plantelor modificate genetic se va lua în funcţie de "interesul statal"