Se refac sferele de influență globală?

Ce vrea Donald Trump?

Pentru președintele Trump, oricând este un moment bun pentru a încheia acorduri, dar niciodată mai mult decât acum cu liderii Chinei și Rusiei. Trump a declarat recent că dorește să normalizeze comerțul cu Rusia, părând să reducă presiunea asupra Moscovei de a-și soluționa războiul cu Ucraina. Și încearcă să limiteze consecințele propriului său război comercial global, îndemnându-l pe liderul Chinei să-l sune. În opinia mea, poate greșită, cred că acțiunile și declarațiile sale sugerează că ar putea să-și imagineze o lume în care fiecare dintre cele trei așa-numite mari puteri care dețin triada nucleară – Statele Unite, China și Rusia – își domină partea sa de glob. Ce ar însemna asta? O întoarcere la un stil de guvernare imperială din secolul al XIX-lea. Trump a declarat că vrea să ia Groenlanda de la Danemarca, să anexeze Canada și să restabilească controlul american asupra Canalului Panama.

Aceste încercări de a extinde dominația SUA în emisfera vestică sunt cele mai clare semne de până acum ale dorinței sale de a crea o sferă de influență în ”curtea” națiunii americane. El a criticat aliații și a vorbit despre retragerea trupelor americane din întreaga lume. Acest lucru ar putea fi în beneficiul Rusiei și Chinei, care încearcă să diminueze prezența americană în domeniul securității în Europa și Asia. Trump îi laudă adesea pe președintele rus Vladimir V. Putin și pe Xi Jinping, liderul Chinei, ca fiind oameni puternici și inteligenți care îi sunt prieteni apropiați. Știe Trump să participe la jocul de șah a lui Putin și la cel de Go a lui Xi? Nu știm dar bănuim ca are mijlocele necesare. Trump are stilul său.

Noi trebuie să-l înțelegem dacă vrem ”umbrela de securitate”. Voi analiza mai jos relația lui Trump cu Europa. În acest scop, Trump a încercat să oficializeze controlul rusesc asupra unor teritorii ucrainene – și accesul american la mineralele Ucrainei – ca parte a unui potențial acord de pace despre care criticii spun că ar împărți efectiv Ucraina, similar cu ceea ce au făcut marile puteri în epoca imperiilor. Nu asta este problema principală ci faptul că Europa a fost neglijată. Trump și Putin au vorbit despre Ucraina într-o convorbire telefonică de două ore. Or fi vorbit și despre flancul estic al Europei? Fostul ministru Diaconescu a avut o scăpare la o emisiune. O fi fost scăpare, că a retractat-o ulterior? Cine de la noi va repara relația cu Administrația Trump în așa fel încât umbrela de securitate pe care am avut-o 30 de ani să rămână deasupra capului nostru?  Poate noii/vechii consilieri de la Cotroceni? Poate. Nu știu să vă spun. Înțeleg din presă că a avut loc o convorbire între Nicușor Dan și Donald Trump ceea ce este un început promițător. Dar să privim optimist la ce ne va aduce viitorul. Ministerul Economiei încerca să aducă tehnologie americană în România și a semnat două scrisori LOR (letter of request) și LOA (letter of acceptance). Asta este procedura când lucrezi cu Pentagonul.

Documentele semnate de Ministerul Economiei sunt parte a mecanismului Foreign Military Sales (FMS), prin care România poate accesa tehnologii militare, sisteme de armament și know-how american în mod transparent și legal. Putem face lucrul acesta acum pentru că în 1996 am semnat un Memorandum cu Pentagonul (dr. Paul Kaminsky  subsecretar de stat pentru achiziții și logistică și generalul Popa Florentin șeful Departamentului Înzestrări Armatei). Atunci, în 1997 am avut posibilitatea să fabricăm sub licență obuziere și muniție de 155mm. Nu s-au găsit banii necesari pentru un joint venture cu companiile americane.  România se va împrumuta de la SUA cu 920 de milioane de dolari pentru cumpărarea de armament, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Finanțelor Publice.

Banii împrumutați vor merge la Ministerul Apărării Naționale, în limita sumei de 700 milioane dolari (cumpărare tancuri Abrams, piese de schimb, mentenanță) și la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în numele și pentru Compania Națională ROMARM S.A., în limita sumei de 220 milioane dolari.

Acordul vizează coproducția de proiectile de 120 mm pentru tancul Abrams și de 155 mm pentru artilerie. România va cumpăra 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder de la sud coreeni, obuziere care folosesc munitia de 155 mm. Conform surselor oficiale, primele tancuri Abrams vor ajunge în România în anul 2027, iar țara noastră va plăti achiziția aprobată de Parlament cu 1,07 miliarde de dolari, sumă ce va fi achitată în rate. Scrisorile au fost pregătite într-un dialog Ministerul Apărării-Pentagon de-a  lungul anului 2024. Ca să înțelegeți mai bine va spun că: Departamentul de Stat aprobă fiecare program în parte, de la caz la caz. Departamentul Apărării execută programul utilizând sistemul de achiziții al Departamentului Apărării. Așa că bani nu vin aici!

Originea termenilor 

Termenul „sfere de influență” își are originea în Conferința de la Berlin din 1884-1885, în cadrul căreia puterile europene au adoptat un plan formal de împărțire a Africii. Unii observatori apropiați lui Trump, inclusiv oficiali din prima sa administrație, avertizează împotriva faptului de a considera acțiunile și declarațiile sale strategice. Deși Trump ar putea avea atitudini puternice și de lungă durată cu privire la o serie de probleme, în special imigrația și comerțul, el nu are o viziune asupra unei ordini mondiale, susțin ei (așa scrie presa din SUA respectiv WSJ). Cu toate acestea, există semne că Trump și poate unii dintre consilierii săi gândesc în modul în care împărații odinioară gândeau când își concepeau sferele de influență. Însă stabilirea unei sfere de influență în era postimperială nu este ușoară, nici măcar pentru o superputere. Hai se ne uitam la evenimentele din Canada, din Groenlanda și din Panama.

Canadienii l-au ales pe Mark Carney, un prim-ministru anti-Trump, al cărui Partid Liberal părea destinat să piardă alegerile până când Trump a vorbit agresiv despre Canada. Liderii Groenlandei, un teritoriu autonom al Danemarcei, au respins ideea controlului SUA. Oficialii chinezi amenință că vor împiedica o companie din Hong Kong să-și vândă afacerea de gestionare a două porturi din Canalul Panama investitorilor americani. Lucrurile de astăzi sunt complicate chiar și pentru administrația Trump

Zonele de influență și consilierii lui Trump 

Trump și consilierii săi persistă în încercarea de a exercita o influență americană mai mare de la Cercul Polar Arctic până în regiunea Patagonia din America de Sud. Nu uitați că în martie, vicepreședintele JD Vance a vizitat o bază militară americană din Groenlanda pentru a reitera dorința lui Trump de a prelua teritoriul. Și nu este o coincidență faptul că cele două călătorii cele mai importante ale secretarului de stat Marco Rubio de la preluarea mandatului au fost în America Latină și Caraibe. Rubio, care are opinii de politică externă mai convenționale decât Trump, a afirmat că Statele Unite își vor menține alianțele militare în Asia. Aceste alianțe le permit să stabilească trupe în întreaga regiune. Un raport recent al Wall Street Journal a dezvăluit că administrația Donald Trump a luat în considerare retragerea a 4.500 din cele 28.500 de soldați americani staționați în Coreea de Sud, realocându-i în alte zone din regiunea Indo-Pacifică, cum ar fi Guam.

Deși Departamentul Apărării al SUA a negat rapid raportul, ideea în sine nu este nici nouă, nici improbabilă. De fapt, ea reflectă o traiectorie mai amplă și de lungă durată a politicii militare americane – una care pune accentul pe flexibilitatea strategică, reechilibrarea regională și un rol recalibrat pentru aliați. Ideea de reducere a amprentei militare americane în Coreea de Sud este adesea întâmpinată cu îngrijorare, mai ales având în vedere istoria peninsulei și amenințarea continuă reprezentată de Coreea de Nord.

Cu toate acestea, această potențială reducere trebuie privită în contextul doctrinei strategice în evoluție a Washingtonului. SUA se îndreaptă de ani de zile către repoziționarea forțelor sale globale pentru a face față mai bine ascensiunii Chinei și altor amenințări emergente. Aceasta include încurajarea aliaților precum Coreea de Sud de a-și asuma o mai mare responsabilitate pentru descurajarea convențională, în timp ce SUA își păstrează avantajul în capacitățile strategice, cum ar fi supravegherea, apărarea antirachetă și descurajarea nucleară.

Este Coreea de Nord-un motiv de îngrijorare?

Dincolo de producția de arme, cooperarea militară ruso-nord-coreeană a consolidat semnificativ dezvoltarea tehnologiei militare a Phenianului. În timpul vizitei sale în Orientul Îndepărtat al Rusiei și la Vladivostok, în septembrie 2023, Kim Jong Un a vizitat importante locații ale industriei de apărare ruse, inclusiv Cosmodromul Vostochni, o fabrică de avioane din Komsomolsk-pe-Amur, și Flota Rusă a Pacificului. Itinerariul său a demonstrat o ambiție mai largă, dincolo de planul cincinal de dezvoltare a armelor al Coreei de Nord – subliniind interesul său pentru modernizarea marinei și forțelor aeriene învechite ale țării. Drept urmare, Kim a căutat expertiză rusă în mai multe domenii militare, inclusiv vehicule spațiale și sateliți de recunoaștere, armament convențional (terestru, aerian și maritim) și tehnologii emergente precum dronele și operațiunile electromagnetice.

Printre aceste sectoare, cooperarea tehnică a fost deosebit de evidentă în dezvoltarea vehiculelor spațiale, a aeronavelor, a sistemelor de rachete antiaeriene și a vehiculelor aeriene fără pilot. De exemplu, lansarea satelitului de recunoaștere al Coreei de Nord din mai 2024 a inclus un nou motor pe bază de kerosen și oxigen lichid, probabil bazat pe tehnologie rusească. În plus, rapoartele de la începutul anului 2024 au sugerat că inginerii de aeronave ruși au ajutat Coreea de Nord să își modernizeze fabricile de aeronave, posibil pentru a-și îmbunătăți flota de Mig-29. Mai mult, transferul de către Rusia a cinci drone de atac și o dronă de recunoaștere către Coreea de Nord a sugerat cu tărie un schimb de tehnologie militară, permițând Phenianului să descifreze aceste sisteme pentru a-și începe capacitățile interne de producție de drone. Președintele Donald

Trump a declarat că sprijinul militar acordat de Coreea de Nord Rusiei în războiul ruso-ucrainean a fost „un factor foarte complicat”. Extinderea bazei industriale de apărare a Coreei de Nord – susținută de parteneriatul său militar cu Rusia – reprezintă o amenințare tot mai mare la adresa securității Asiei de Nord-Est. Prin urmare, Statele Unite și aliații săi, în special Coreea de Sud, ar trebui să abordeze implicațiile cooperării militare ruso-nord-coreene asupra evoluției capacităților militare ale Coreei de Nord. Eșecul de a face acest lucru ar putea însemna că, chiar dacă Statele Unite reușesc în cele din urmă să pună capăt războiului ruso-ucrainean, președintele Trump se va confrunta cu o amenințare sporită și cu cerințe sporite din partea Coreei de Nord atunci când va încerca să negocieze cu Kim Jong Un. Mai mult, atâta timp cât cooperarea militară ruso-nord-coreeană continuă, este puțin probabil ca Coreea de Nord să manifeste vreun interes în îmbunătățirea relațiilor cu Statele Unite, rămânând mulțumită de sprijinul diplomatic, militar și economic al Rusiei.

Prin urmare, administrația Trump trebuie să limiteze cooperarea militară ruso-nord-coreeană până la încheierea războiului ruso-ucrainean și să acționeze pentru a determina Rusia să își încheie cooperarea militară cu Coreea de Nord concomitent cu sfârșitul războiului ruso-ucrainean. Dacă Rusia este de acord să reducă achiziția de arme nord-coreene la sfârșitul războiului, și-ar putea pierde interesul pentru cooperarea industrială în domeniul apărării și transferul de tehnologie militară către Coreea de Nord, pe măsură ce dependența sa de Phenian scade. Ceea ce spun eu mai sus este extrem de complicat de realizat. Va rămâne cel mai probabil la nivel de intenție spusă.

Războiul din Ucraina și Administrația Trump

Este clar Putin nu vrea pace în Ucraina decât atunci când acesta capitulează! Unii analiști spun că abordarea lui Trump față de războiul din Ucraina este în concordanță cu conceptul de sfere de influență. Statele Unite discută cu o altă mare putere – Rusia – despre cum să definească granițele unei țări mai mici și încearcă ea însăși să controleze resursele naturale. Trump a propus termenii unei înțelegeri care ar aduce beneficii în mare parte Ucrainei dar și Rusiei în același timp, inclusiv recunoașterea de către SUA a suveranității ruse asupra Crimeei și recunoașterea ocupației ruse a unor porțiuni mari din estul Ucrainei. Întrebarea este se poate și altfel pentru a avea pace? Deunăzi  Trump a părut chiar să renunțe la cererea sa ca Rusia să accepte un armistițiu imediat cu Ucraina.

Anterior, el a determinat Ucraina să semneze un acord pentru a oferi companiilor americane acces la mineralele țării. Susținătorii propunerii de înțelegere a lui Trump spun că aceasta reflectă realitatea de pe teren-realpolitik, în timp ce Ucraina se luptă să-i înlăture pe ocupanții ruși. Dar laudele lui Trump la adresa lui Putin și a Rusiei, precum și scepticismul său persistent cu privire la rolul Americii în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, au inflamat anxietățile în rândul națiunilor europene cu privire la o prezență americană potențial în scădere în sfera lor geografică. Același lucru este valabil și pentru Taiwan și securitatea țărilor din Asia. Trump a exprimat suficiente critici la adresa insulei de-a lungul anilor și l-a lăudat suficient pe Xi, liderul Chinei, încât oficialii taiwanezi și americani se întreabă dacă acesta ar ezita în ceea ce privește sprijinul american pentru armament pentru Taiwan, care este impus printr-o lege a Congresului.

Trump spune că dorește să ajungă la un acord cu China. Dacă acesta ar merge dincolo de tarife pentru a aborda probleme precum Taiwanul și prezența militară americană în Asia este o întrebare deschisă. Oficialii administrației Trump nu au detaliat cât de departe ar merge Statele Unite pentru a apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze. Hai să trecem în revistă audierile din Senat pentru membrii guvernului Trump. La audierea sa de confirmare, Elbridge A. Colby, subsecretarul apărării pentru politică, a fost întrebat de senatorul Tom Cotton, republican din Arkansas, de ce poziția lui Colby cu privire la apărarea Taiwanului pare să se fi „îndulcit” recent.

Colby a spus că Taiwanul „nu reprezintă un interes existențial” pentru Statele Unite și a afirmat un angajament vag față de Asia: „Este foarte important ca interesul american central să fie acela de a nega hegemonia regională a Chinei”. Cum? Uite așa este noua viziune de la Pentagon. Colby este făuritorul noilor puncte de vedere politice ale Pentagonului.  Ei și ca să înțelegeți cine este Colby am să va spun că înainte de a-și asuma rolul, Colby a fost cofondator al Inițiativei Marathon, un grup de experți axat pe pregătirea Statelor Unite pentru o eră a competiției susținute între marile puteri. În această perioadă, Colby a fost una dintre principalele voci pentru o abordare mai realistă și mai rațională a politicii externe și de apărare a SUA. Colby este autorul cărții „Strategia negării: Apărarea americană într-o eră a conflictului marilor puteri” (Yale University Press, 2021), care a fost numită de The Wall Street Journal ca fiind una dintre cele mai bune zece cărți ale acelui an și a fost tradusă în mai multe limbi străine. O recomand în engleză pentru cei care se ocupă de relația România-America.

Este posibilă salvarea NATO?

La următorul summit NATO, europenii au oportunitatea de a stabili noi condiții pentru deceniile următoare. Am scris într-un articol recent despre prioritățile secretarului general NATO Mark Rutte. La summit europenii pot consolida alianța angajându-se să respecte un calendar care să permită o retragere a SUA, în cazul în care acesta se produce, păstrând în același timp factorii strategici americani. Cam asta ar fi una dintre concluzii. Adică ceea ce voia Macron autonomie strategică!

Mulți aliați europeni încearcă din greu să evite discuțiile cu Statele Unite despre reducerea capacităților care ar putea rezulta din revizuirea în curs a posturii strategice americane. Cu o lună înainte de următorul Summit NATO, europenii ar trebui să stea de vorbă mai aplicat cu administrația Trump. În opinia mea europenii ar trebui să se angajeze în conformitate cu un calendar în următorii șase până la zece ani pentru a spori capacitățile și pregătirea, pentru a umple lacunele care ar rămâne dacă Statele Unite ar alege să retragă majoritatea capacităților lor non-strategice. Chestia cu unitatea împotriva Rusie nu ține de cald în caz de criză. Alianța trebuie consolidată. Dacă europenii reușesc consolidarea, acest summit ar putea deveni un moment important, un moment de mare forță. Asta însemnă ca aliați sunt dedicați, capabili și demni, sunt utili în atingerea obiectivelor propuse de Pentagon – și nu doar se angajează în contabilitate creativă pentru a-l îmbuna pe Trump.

Pentru un președinte care nu privește alianțele ca un favor, nu ar fi o performanță ușoară. Europenii ar beneficia și ei: astfel ar fi mult mai bine echipați pentru a face față amenințării tot mai mari a Rusiei; ar consolida alianța NATO și ar face-o mai durabilă, deoarece ar avansa pe o bază echitabilă. Desigur, această discuție între europeni și americani nu este lipsită de riscuri. Ar putea scoate la iveală chiar decalajul pe care planificarea își propune să îl evite: viteza cu care administrația ar putea dori să retragă unele capabilități pe care europenii vor avea nevoie de mai mult timp pentru a le genera. De asemenea, europenii nu pot continua să se prefacă că fiecare capacitate pe care o oferă Statele Unite este de neînlocuit și de neatins.

Acest lucru le subminează propria credibilitate ca aliați. Dacă totul este vital, nimic nu este. Administrația Trump, lăsând la o parte stilul disruptiv și bombastic, își evaluează postura pe baza imperativelor strategice. Se poate să fii de acord sau nu cu ele, dar prezentarea dorinței de a muta capabilitățile către alte teatre de operațiuni ca pe o întreprindere capricioasă nu servește niciunei părți a Atlanticului. De data aceasta, trezirea strategică a Europei înseamnă că europenii pot genera multe dintre capacitățile pe care Statele Unite ar dori să le reducă în cazul unei retrageri coordonate. Un obiectiv al summitului de la Haga este asigurarea finanțării la nivel de 3,5% din PIB-ul național. Și apoi să nu uităm că alianța a gestionat fluctuațiile posturilor americane în trecut în cadrul organizației. Status quo-ul nu poate continua și este mai bine să existe un plan pentru a minimiza orice impact negativ asupra tuturor aliaților.

O retragere americană grăbită și necoordonată ar pune în pericol trupele americane, creând vulnerabilități și oportunități de care adversarii Americii și ai Europei să profite. Aliații se îndreaptă spre summit cu mult mai puțină angoasă față de retragerea Statelor Unite decât au avut-o în ianuarie. Retragerea capacităților americane permanente din Europa va dura ani de zile și nu poate fi realizată într-un mod sigur și ordonat înainte de sfârșitul mandatului lui Trump. Va trebui construită infrastructură, oriunde vor fi trimise capacitățile americane, iar cadrul juridic va trebui convenit cu noile țări gazdă dacă acestea ar fi trimise în Asia, de exemplu. Aceasta le oferă europenilor un timp rezonabil pentru a se implica.

Cum este Europa astăzi?

Pe hârtie, Europa rămâne unită, chiar dacă, de la ascensiunea lui Trump, niciun Consiliu European nu a putut să se întrunească de teama că nu s-ar putea ajunge la o poziție comună. În realitate, situația este îngrijorătoare. Actualul Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, estoniana Kaja Kallas, pare marginalizată. Franța, Germania, Polonia și Regatul Unit, prin încercarea unor inițiative comune, au format un fel de „directorat european” care a luat locul unei UE divizate. Deși acest lucru este pozitiv în sine, resursele sale sunt limitate, iar unitatea sa fragilă.

Cum vede Trump Europa?

Vrea să vă dau câteva elemente ca să înțelegeți America și pe președintele ei Donald Trump. Așadar, în general, interpretarea lui Trump despre ceea ce este Europa: ne spune că Europa este extensia dușmanului său politic de acasă, mai clar a Democraților. Este extensia tipului de opoziție democratică cu care se confruntă acasă, motiv pentru care, în cele din urmă, ceea ce vrea să facă este să schimbe asta, de fapt, să schimbe fie cursul Europei și alegerile pe care le fac, fie să se opună Europei foarte puternic și să o forțeze să adopte o poziție diferită, în același mod în care se ocupă de opoziția de acasă. Așadar, dacă ne uităm la viziunea sa asupra Europei, ne întrebăm pe cine place și pe cine nu place în Europa?

Ce rol vede el jucând UE și diferitele state membre în Europa? Eu nu cred că Donald Trump are atât de mulți prieteni pe care s-ar baza cu adevărat sau de care ar ține cont în cele din urmă. Și acest lucru este valabil atât în Europa, cât și în America și în restul vieții sale. Pentru că, de fapt, dacă citești interviurile sale din anii ’90 în Playboy, unde este întrebat despre el însuși și despre modul său de operare, spune că chiar și celor mai buni prieteni ai săi le testează constant loialitatea. Și, în general, asta face el în SUA sau cu Europa. Acestea fiind spuse, el găsește o anumită versiune de înrudire cu câțiva lideri (Giorgia Meloni sau Andrei Duda ) fie pentru că au, fie pentru că împărtășesc o parte din evaluarea sa conform căreia ideile liberal-democratice au fost opresive pentru gândirea naționalistă conservatoare și trebuie zdrobite, ceea ce ar fi o abordare de tipul celei a prim-ministrului maghiar Viktor Orban.

Și unii dintre ceilalți lideri naționaliști pe care uneori, știți, spune că îi susține, dar, din nou, sprijinul nu este atât de puternic, este poate diferit de sprijinul pe care Elon Musk sau JD Vance l-au adus acestor lideri naționaliști. Și apoi are, de asemenea, această relație lungă cu oameni pe care acum ajunge să-i cunoască bine. Deci, într-adevăr, îl place, așa și așa ,  pe Emmanuel Macron, dar parțial pentru că, știți, președintele francez i-a acordat o parte din respectul pe care îl caută atât de mult, l-a tratat bine. Și constituția celei de-a Cincea Republici Franceze îi permite lui Macron să concentreze o mare parte din putere, în special în politica externă, de apărare și securitate, ceea ce îi permite, atunci când vorbește cu Donald Trump, să spună, da, putem negocia, putem decide asupra unor lucruri, iar apoi el poate livra, mai mult sau mai puțin livra, ceea ce îi place.

Tipurile, tipul de relație sau tipul de conducere pe care nu îl înțelege este conducerea coaliției, conducerea partidului, tipul de conducere pe care poate îl reprezintă Germania sau Bruxelles-ul, care este o anatema pentru el față de tipul de conducere puternică. Așadar, acei europeni care pot părea cel puțin că sunt capabili să livreze în propria țară sunt mai predispuși să fie apreciați de Trump. Deci, unde se încadrează Comisia Europeană în viziunea sa asupra lumii? Cred că nicăieri. Nu petrece deloc timp gândindu-se la Comisia Europeană. Nu-i pasă de ea. El a spus că Uniunea Europeană a fost creată împotriva Statelor Unite și în trecut a spus că este un dușman al SUA, este un dușman, de fapt, a folosit acest cuvânt, că este mai rău decât China, că a fost creată pentru a jefui America.

Dar mai mult decât orice, împărtășește perspectiva altor lideri naționaliști sau a oponenților din Europa, și anume că Comisia este un fel de diluare a soluțiilor reale. Acolo se diluează și puterile naționale. Marea Britanie este tratată mai bine decât majoritatea celorlalte țări europene. Dar, în același timp, cred că asta se datorează în principal faptului că Marea Britanie nu are un surplus când vine vorba de exporturile de bunuri către SUA. Să nu uităm că americani au fost liantul alianței NATO, sistemul nervos care face ca diferitele părți să se conecteze și să comunice.

Acesta este un lucru pe care Washingtonul îl consideră un atu: este o componentă a puterii americane continue. Prin reducerea amprentei militare necesare a SUA, europenii ar face mai acceptabil pentru Statele Unite menținerea rolului lor esențial în integrarea domeniilor cu comandanți cu dublă funcție, inclusiv poziția de comandant suprem aliat pentru Europa (SCEUR). Oricât de greu ar părea acum, reducerea decalajului de capabilități este partea mai ușoară a reconstituirii unui NATO european. Problema cu adevărat dificilă care se ascunde în spatele discuțiilor despre reconstituirea alianței este potențiala pierdere a rolului de lider pe care America l-a jucat de la înființarea NATO. Cu un plan coordonat convenit cu europeni, Trump ar realiza o schimbare epocală în cadrul NATO: minimizarea parazitismului european, permițând în același timp securității naționale a SUA să continue să beneficieze de profunzimea strategică oferită de Europa.

Post Scriptum: Ce însemnă unitatea europeană: acum însemnă că totul depinde de o acțiune comună, care nu a existat adesea când vine vorba de SUA. Cum credeți că putem depăși faptul că încă există, cred, 20 de țări care au așa-numite relații speciale cu SUA și că unele dintre ele vor să încheie acorduri speciale cu ele și par să aibă interacțiuni mult mai strânse cu lumea-MAGA? Explicația este simplă: fiecare țară își apără interesul national. Nu cred că mai este vorba de majoritatea europenilor.

Cred că nu avem, nu împărtășim un fel de obiectiv general comun pe termen lung. Problema este mai degrabă pe termen scurt. Presiunea asupra securității europene, dacă SUA ar da lovitura cu adevărat în privința NATO sau a Ucrainei, este imediată, este ce să facem acum pentru a susține Ucraina, ce să facem acum în privința apărării și securității europene. Dar perspectiva pe termen lung a celei de-a doua administrație a lui Trump a clarificat de fapt pe prima și a contribuit la aderarea deplină a majorității europenilor la agenda suveranității și autonomiei strategice, chiar dacă nu folosesc acești termeni.

Sensul direcției este acolo, pentru că este o perioadă profundă pentru schimbări. Cred că relația României cu SUA este un esențială pentru un popor care a trăit greu în comnism, comunism pe care nu-l mai vrem înapoi! Cine n-a trăit atunci este greu să înțeleagă ce a fost din povestiri. Buncii mei și-au dorit să vină americani în anii 50. Au venit în anii 90. Și acum ce face? Îi gonim sau o lăsăm mai moale cu ei? Avem oare de ales între Est și Vest? Relația cu SUA este, mai mult ca oricând, vitală pentru securitatea națională. Chiar dacă UE e cel mai bun partener politic, economic și social, când vine vorba de apărarea în fața unui dușman ca Rusia, doar americanii ne pot salva. Trebuie să ieșim din aceată ambiguitate și să-i face pe americani să-și definescă mai clar poziția față de falncul estic. Știm, din tiparul preferințelor lui Donald Trump, că președintele american apreciază un lider puternic, hotărât, pe care-l consideră, probabil, o provocare pentru a-și spori chiar el capitalul de imagine. A bon entendeur, salut!