Zona Euro câştigă din nou încrederea investitorilor

Zona Euro câştigă din nou încrederea investitorilor
Publicat de Ciprian Mailat la 30 noiembrie 2015, 11:44

Încrederea în economia zonei euro a atins în noiembrie cel mai ridicat nivel din peste patru ani, în aşteptarea deciziei Băncii Centrale Europene (BCE) de a suplimenta măsurile de stimulare, la şedinţa de politică monetară din decembrie, relatează Bloomberg.

Indicele privind încrederea şefilor de companii şi a populaţiei în economia zonei euro a atins în noiembrie 106,1 puncte, iar datele aferente lunii octombire au fost reviziuite la acelaşi nivel, faţă de o estimare iniţială de 105,9 puncte. Indicele se află la cel mai ridicat nivel după luna mai 2011.

Analiştii anticipau că încrederea se va menţine la 105,9 puncte.

Conducerea BCE discută oportunitatea adoptării unor noi măsuri de stimulare a economiei, pe fondul încetinirii creşterii pe pieţele emergente şi a inflaţiei scăzute din zona euro.

Între opţiunile analizate se numără extinderea programului de achiziţii de obligaţiuni în valoare totală de 1.100 de miliarde de euro şi reducerea dobânziilor pentru depozitele băncilor la BCE, aflate deja în teritoriu negativ. Decizia urmează să fie luată la şedinţa de politică monetară din 3 decembrie.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.