Zara dă marea lovitură! Și-a îngenunchiat concurența. Vânzările au revenit le nivelul anterior pandemiei

Vânzările trimestriale ale magazinului Zara au depăşit nivelul anterior pandemiei deoarece majoritatea magazinelor s-au redeschis. În acest timp, vânzările companiei concurente H&M au înregistrat o creștere sub așteptări, rămânând sub nivelul de dinainte de pandemie. H&M a afirmat că restricţiile i-au împiedicat dezvoltarea, în special în Asia.

Preşedintele executiv al Inditex, Pablo Isla, a declarat că vânzările în magazine şi online se redresează progresiv pentru toate mărcile şi pieţele, în pofida unor restricţii în Asia din cauza pandemiei.

„Am avut un început puternic în sezonul de toamnă iarnă. Distanţarea competitivă a Inditex este mai mare ca niciodată „, a declarat el într-o conferinţă telefonică.

Analiştii au declarat că consumatorii şi-au schimbat cheltuielile recent pentru a se concentra pe îmbrăcăminte, întrucât oraşele mari revin încet la normalitate şi majoritatea restricţiilor sunt anulate, o tendinţă de care beneficiază mărcile Inditex, care includ între altele Zara şi Massimo Dutti.

Profitul net a crescut

Profitul net al companiei spaniole în trimestrul al doilea, de 850 milioane euro, a fost mai mare decât cele 214 milioane euro (181,14 milioane dolari) înregistrate în aceeaşi perioadă în 2020 şi cu 4% mai mare decât profitul din 2019.

Inditex a declarat că vânzările s-au accelerat în perioada mai-iulie la 6,99 miliarde de euro, fiind cu 7% mai muri decât în ​​aceeaşi perioadă din 2019, deoarece cumpărătorii au început să cumpere din nou haine pentru evenimente sociale de vară.

Vânzările din al doilea trimestru au fost în concordanţă cu cele 7,02 miliarde de euro anticipate de analiştii chestionaţi de Refinitiv. Vânzările relizate în luna august și în prima săptămână din septembrie au fost cu 22% mai mari decât în 2020 și cu 9% mai mari decât în aceeași perioadă în 2019.

Inditex a declarat că 99% din toate magazinele sale s-au redeschis şi operează în prezent 6.654 de magazine în întreaga lume, comparativ cu 7.337 de magazine de acum un an.

Unul dintre cele mi mari magazine Zara se va deschide la Paris

Directorul Index a anunțat că unul dintre cele mai mari magazine Zara se va deschide la Paris până în octombrie, iar marca Uterque se va integra în magazinele Massimo Dutti până anul viitor, în cadrul unei strategii de transformare digitală despre care a spus că va fi accelerată.

Vânzările online ale Inditex au crescut cu 36% în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, când restricţiile privind mobilitatea pe pieţele cheie, inclusiv Marea Britanie, Germania şi Franţa, au forţat cumpărătorii să cumpere de acasă.

Compania se aşteaptă ca vânzările online să depăşească 25% din totalul vânzărilor din acest an şi va lansa la sfârşitul lunii septembrie o colecţie sportivă pentru bărbaţi sub numele Zara Athleticz, notează Reuters, citat de news.ro.

Sursă foto: Dreamstime