Videoclipul mizează pe dezvoltare, pornind de la ceea ce reţeaua de socializare a fost la început şi analizând modul în care a devenit un fenomen al zilelor noastre. De pildă, dacă la început utilizatorii putea uploada o singură fotografie pe pagina personală, astăzi lucrurile nu mai stau deloc astfel. A apărut şi butonul "Tag", foarte popular printre utilizatori şi care se aliniază misiunii companiei: aceea de a-i ajuta pe oameni să interacţioneze. Profilul de tip Timeline şi News Feed-ul servesc şi ele aceleiaşi misiuni, mai ales că sunt updatate în timp real.

Videoclipul mai cuprinde şi cifre care relevă succesul reţelei. Se înregistrează două miliarde de Like-uri în fiecare zi, de pildă, un miliard de comentarii pe zi, peste 900 de milioane de vizitatori unici în fiecare lună şi peste 500 în fiecare zi şi 488 de vizitatori care accesează pagina de pe mobil.

Prezentarea mai accentuează şi deschiderea reţelei, care le permite unor alte site-uri să dezvolte aplicaţii pe platformă. Aplicaţia New York Times este cel mai bun exemplu la acest capitol. Jocurile sociale aduc şi ele plus-valoare reţelei.

Dacă la început Facebook nu a fost un business, se poate spune că a devenit între timp, prin advertising. Brand-urile investesc în Facebook pentru a se autopromova şi pentru a interacţiona cu clienţii reali şi potenţiali.

Povestea videoclipului se mai opreşte şi asupra numărului de angajaţi. Dacă în 2009, Facebook avea 1.218 de angajaţi, în 2011 compania avea deja 3.200 de angajaţi.

În legătură cu ceea ce urmează, Zuckerberg promite că în cinci ani orice aplicaţie existentă va fi integrată în Facebook.